Armida Barelli – Scurtă biografie
(Milano, 1 decembrie 1882 • Marzio-Varese, 15 august 1952)
Născută într-o familie burgheză, studiază la un colegiu elveţian. Întoarsă la Milano, se dedică copiilor săraci şi abandonaţi, colaborând cu Rita Tonoli, care va înfiinţa un institut dedicat asistenţei acestor copii. Institutul o va pune în contact cu Pr.Agostino Gemelli, convertit recent. Întâlnirea cu acest frate va marca o colaborare menită să dureze toată viaţa: Acţiunea Catolică, Institutul Secular Misionar al Regalităţii, Universitatea Catolică Sacro Cuore, Opera Regalităţii Domnului Nostru Isus Cristos.
În 1918 fondează Tineretul Feminin Catolic Milanez, la îndemnul cardinalului Ferrari, care confruntat cu propaganda marxistă, înţelege urgenţa formării tinerelor (tinerii erau deja organizaţi), pentru a mărturisi cu viaţa lor botezul primit. Barelli nu se simte la înălţimea misiunii încredinţate, dar în faţa vehemenţei cu care îi vine propusă, acceptă. Devine responsabilă a unui grup de tinere provenind din parohiile milaneze şi reunite în clădirea episcopiei pentru a aprofunda aspecte teologice şi sociale în vederea combaterii propagandei marxiste.
Experienţa pozitivă din Milano îl convinge pe Papa Benedict al XV-lea să încredinţeze această misiune Armidei, care va avea sarcina să o implementeze în toate diecezele italiane. Din nou, Barelli ar dori să renunţe la această sarcină, dar la rezistenţa sa şi la dorinţa de a pleca în misiune, Papa îi răspunde: “Misiunea dumneavoastră este Italia” şi o trimite ” nu ca învăţătoare între eleve, ci ca soră între surori” pentru ca tinerele să redescopere esenţa lor creştină şi demnitatea lor de femei.
În anul 1918, Barelli începe primul său periplu în lungul peninsulei pentru a chema la apel pe toate tinerele, ce răspund cu entuziasm. Le propune o stradă dificilă şi dură: aceea de a înainta împotriva curentului, mulţumită angajamentului personal în formare şi în viaţa de grup, propunând ca fundament următorul trinomiu: euharistie, apostolat, eroism, care va marca în mod definitiv viaţa multor tinere femei.
În 1919, împreună cu Pr. Gemelli fondează Institutul Secular al Misionarelor Regalităţii lui Cristos şi Opera Regalităţii Domnului Nostru Isus Cristos, pentru răspândirea liturgiei. În 1921 face parte din grupul de membri fondatori ai Universităţii Catolice Sacro Cuore, devenind indispensabilă în funcţia sa de “casieră”. Organizează adunări, pelerinaje, săptămâni ale purităţii, săptămâni sociale şi activităţi misionare. Participă la congrese internaţionale ale Tineretului Feminin şi e mereu deschisă spre noi experienţe provenind din ţări diferite, experienţe ce ar putea fi transpuse în realitatea italiană, marcată de regimul fascist, pe care îl consideră incompatibil cu formarea Tineretului Feminin. La căderea regimului, va realiza o operă preţioasă pentru inserarea în viaţa politică a femeii, şi anume votează pentru prima dată.
Deschiderea spre lumea înconjurătoare, spre semnele timpului său e extraordinară deoarece se naşte din viaţa sa mistică, care îi dă posibilitatea să perceapă marele potenţial al credinţei şi misiunii Bisericii.
Determinant şi concret este sprijinul pe care îl acordă Institutului Benedict al XV-lea în China, unde se va naşte o congregaţie religioasă feminină, activă şi astăzi.
Spiritualitatea sa, profund franciscană se îmbogăţeşte de alte tipuri de spiritualitate prezente în Acţiunea Catolică, care se hrăneşte cu spiritualitatea botezului comun tuturor credincioşilor. Acest lucru explică motivul pentru care în Tineretul Feminin se vor naşte vocaţii religioase diferite, iar căsătoria va fi trăită ca vocaţie autentică. Din izvorul evanghelic al botezului provin numeroase mărturii de sfinţenie ale Tineretului Catolic (unele deja recunoscute în mod oficial de către Biserică): femei tinere ce l-au urmat în mod exemplar pe Cristos pe străzile lumii.
În 1946 Armida e numită vicepreşedinte general al Acţiunii Catolice de către Pius al XII-lea. În 1949 se îmbolnăveşte de paralizie bulbară, care îi va aduce moartea. Scrie: ” Accept moartea, oricare moarte pe care Domnul mi-o va da, în armonie desăvârşită cu voinţa divină”. E înmormântată în capela Universităţii Catolice din Milano.
A fost declarată venerabilă la 1 iunie 2007.
Armida Barelli: informații online
Armida Barelli: nimic nu ar fi fost posibil fără ea
Armida Barelli: fericirea concreteței
de Emanuela Gitto, vicepreședintă națională a Acțiunii Catolice Italiene pentru sectorul tineret
traducere: Cristina Grigore
Beatificarea Armidei Barelli (1882-1952), fondatoare a Tineretului feminin din Acțiunea Catolică, ne oferă ocazia de a cunoaște și a redescoperi o femeie care a fost, din multe puncte de vedere, o pionieră în Biserică și în societatea italiană din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ce moștenire primim de la această personalitate marcantă, la șaptezeci de ani de la moartea ei și într-o societate transformată în mod profund? Cum poate inspira ea în continuare angajamentul femeilor laice în Biserică?
În ziua de 30 aprilie din acest an, Armida Barelli va fi proclamată fericită în Domul din Milano. Această femeie, care a trăit „între două secole” (Sticco 2021), plină de energie și de creativitate, dotată cu o carismă deosebită, este amintită în principal pentru că a întemeiat Tineretul feminin al Acțiunii catolice, dar angajamentul ei la nivel sociale și eclezial nu se epuizează cu această experiență. Schimbările la care a luat parte de-a lungul vieții sale au avut efecte nu numai în interiorul Bisericii, ci au contribuit și la crearea unei noi conștientizări în societatea italiană a timpului, implicată în multiple transformări.
Prilejul beatificării sale ne permite să aprofundăm istoria vieții ei și impactul pe care l-au avut operele sale, în particular asupra dezvoltării unui laicat feminin conștient, întreprinzător și organizat.
Anii milanezi
Armida Barelli s-a născut în 1882 la Milano într-o familie burgheză, unde religia familiei era „aceea a catolicilor liberali de la sfârșitul secolului al XIX-lea: fără o bază teologică, înrădăcinată în tradiție, controlată de patriotism, redusă la intimitatea individuală” (idem, 8). În anul nașterii ei, la Viena era semnat Tratatul Triplei Alianțe dintre Italia, Imperiul Austro-ungar și Germania, în timp ce Serbia obținea independența de Imperiul Otoman: evenimente singulare care într-un cadru mai larg aveau să ducă la redefinirea echilibrelor geopolitice europene, și care au implicat-o în mod inevitabil.
De tânără a avut posibilitatea de a urma studiile în apropiata Elveția, de a călători, de a învăța limbi străine și de a frecventa medii sociale care i-au deschis ochii, înzestrând-o cu mijloacele necesare pentru a observa cu atenție realitatea și pentru a-și lărgi orizonturile. Pe lângă timpul rezervat formării scolastice, s-a dedicat întâlnirii și slujirii celor nevoiași în organizații de care era apropiată, precum Mica operă pentru salvarea copiilor, întemeiată de prietena ei Rita Tonoli.
Această perioadă pregătește etapa următoare din viața Armidei Barelli: înființarea, la Milano, a Tineretului feminin catolic milanez în 1918, în anii Primului Război Mondial, când Italia era profund demoralizată și străbătută de un sentiment de neîncredere, inclusiv față de Biserică. În lumina noilor aspirații politice naționale și locale, cardinalul milanez Andrea Ferrari avusese intuiția de a promova o formare aparte pentru tinerele femei și i-a încredințat această responsabilitate lui Barelli, care fusese vicepreședintă diecezană a Uniunii femeilor catolice italiene. Pentru a desfășura această nouă misiune, Barelli a vizitat numeroase parohii din Dieceza de Milano, invitând femeile să-și asume un rol activ în sânul Bisericii locale, începând cu credința trăită în mod conștient. Atenția ei s-a concentrat asupra formării spirituale a tinerelor, la nivel individual și comunitar, propunând momente de rugăciune, întâlniri și dezbateri.
Femei protagoniste
După câteva luni, Benedict al XV-lea a convocat-o la Roma, unde i-a cerut să aplice experiența milaneză în întreaga țară. Astfel a început pentru Barelli o perioadă foarte intensă de călătorii pe întreg teritoriul. Într-un timp în care femeile erau constrânse la o viață legată de ambientul domestic, provocarea adusă de Tineretul feminin catolic italian (nume pe care l-a păstrat până în 1931, când a fost redenumită „Tineretul feminin al Acțiunii Catolice”) a fost aceea de a le face protagoniste ale vremurilor lor și ale misiunii pe care urmau să o aibă ca laice, în virtutea propriei credințe. Întâlniri în dieceze, adunări, săptămâni de formare regionale pe tema participării femeilor în Biserică și în societate, exerciții spirituale sunt numai câteva dintre inițiativele prin care asociația a devenit promotoare a formării tinerelor laice.
Pentru toate acestea au fost necesare o amplă organizare și mijloace de comunicare eficiente pentru a ajunge la membrele asociației răspândite în întreaga țară, sarcină care a fost îndeplinită mai ales de presa asociativă. Prima asociație națională feminină catolică, prezentă în toate provinciile, s-a dezvoltat foarte repede: după mai puțin de un an erau „peste 50 de mii de membre asociate înscrise în Tineretul feminin, circa 700 grupuri formate și 78 de dieceze organizate” (Ferrantin și Trionfini 2016, 45). În 1920, cifrele au ajuns la „195de mii de membre asociate răspândite în 252 de dieceze” (idem, 230-232).
Răspândirea rapidă a asociației este legată de spiritul întreprinzător și de concretețea Armidei Barelli. „Sora mai mare” a călătorit în lung și în lat pentru a vizita diecezele, întâlnindu-i pe episcopi pentru a pregăti înființarea de noi grupuri și organizând momente de formare cu membrele asociate, în care erau abordate teme precum prezența femeilor în viața Bisericii, misionarismul, provocările din timpurile pe care le trăiau. Numeroasele călătorii și întâlniri i-au permis să constate personal marile diferențe existente între diferitele zone de pe teritoriul național, la nivel socio-economic și cultural.
Răspândirea Tineretului feminin a avut loc în același timp cu organizarea de forme asociative feminine în slujba programului ideologic și social al regimului fascist, în primul rând grupurile „Fasci femminili”, înființate în 1919, în care rolul atribuit în mod tradițional femeii, centrat pe maternitate și educarea fiilor, era pus în slujba programului demografic al fascismului, considerat ca o chestiune de o importanță vitală pentru supraviețuirea națiunii (Dau Novelli 2021).
În acest scenariu, asociația Tineretului feminin, neafiliată vreunei organizații politice, se distingea prin scopurile sale legate de formarea religioasă și de pregătirea socială a femeilor, considerate protagoniste ale vremurilor lor, implicate în mod activ în comunitățile ecleziale din zona lor. Faptul că reprezenta o alternativă la modelele culturale ale regimului explică și succesul în cifre al Tineretului feminin, care a depășit organizația fascistă feminină; într-adevăr, numărul total al membrelor înscrise în Tineretul feminin în 1939 era de 863 de mii de tinere, puțin mai mare decât cel al organizației „Fasci femminili”.
«Nici să nu vă mulțumiți să fiți „suficient de bune”: vă vreau apostole, apostole care îl iubesc și îl fac iubit pe Domnul!». Armida Barelli
Înființarea Universității Catolice
Printre inițiativele în care a fost implicată Armida Barelli a fost aceea a înființării în 1921 a Universității Catolice Sacro Cuore, împreună cu Ludovico Necchi, Francesco Olgiati, Agostino Gemelli și Ernesto Lombardo, cu care împărtășea dorința de a crea un spațiu de formare integrală, deschis catolicilor și nu numai, și de spiritualitate foarte atentă la dimensiunea carității. Pentru toți a fost semnificativă întâlnirea, cu câțiva ani înainte, cu Giuseppe Toniolo, care invitase grupul să urmeze visul pe care el nu ar fi apucat să-l vadă împlinit.
Este interesant cum descrie Maria Sticco transformarea spirituală pe care a experimentat-o Armida luând parte la înființarea Universității Catolice: „A început să înțeleagă că de fapt caritatea făcută în privat nu este îndeajuns pentru a eradica sărăcia cruntă, pentru a rezolva conflictele sociale, pentru a elimina dezechilibrele care provocau ură; că o instruire catehetică elementară nu este suficientă pentru a-i proteja pe tineri de atacurile și capcanele ideologiilor greșite; că o pietate strict individuală nu este îndeajuns pentru integritatea trupului mistic” (Sticco 2021, 52). Contribuția ei la realizarea proiectului nu a fost atât în planul reflecției, cât în organizare, punând la dispoziție cu eficacitate simțul său practic.
O mistică în acțiune
Concretețea, înțeleasă ca pragmatism legat mereu de viziune, este elementul care, probabil că mai mult decât toate celelalte, ne oferă o imagine despre ce fel de sfințenie observăm în viața ei, și pe care Armida Barelli a reușit să-l răspândească în toate organizațiile în care a fost implicată în mod direct. Ne răsună în urechi cuvintele sale: „Lucrați neobosit, dar mai ales iubiți, iubiți, iubiți”.
Organizarea riguroasă și militantismul au fost mijloacele pe care le-a avut la dispoziție pentru a pune în practică stilul evanghelic, în perspectiva misiunii în viața omenirii. Caracterul mistic al acțiunii, prezent în modul în care și-a derulat angajamentul multiform și care-și avea originile în spiritualitatea franciscană, este cheia care ne ajută să descifrăm impactul pe care l-a avut munca de apostolat a Tineretului feminin în redefinirea rolului femeilor în sânul Bisericii.
O formă concretă a acestui caracter mistic al acțiunii este întemeierea, în colaborare cu Agostino Gemelli, a Institutului Secular Misionar al regalității în 1919, care a introdus o „a treia cale” de consacrare, iar zece ani mai târziu a Operei Regalității (<www.operaregalita.it>). Recunoscut ca instituție de drept pontifical abia în 1948, Institutul este activ și astăzi și este unul dintre cele mai mari din întreaga Biserică (<www.ism-regalita.com>). Opera Regalității, și ea destul de răspândită astăzi, avea printre obiectivele sale promovarea spiritualității liturgice, anticipând câteva teme ale Conciliului Vatican II. La început, acest lucru a însemnat mobilizarea de persoane competente care să poată ajuta pentru a fi mai conștienți în participarea liturgică și care să facă să sporească sentimentul de apartenență la Biserică. Practicarea credinței nu a mai fost legată de ambientul intim, ci a căpătat astfel o dimensiune colectivă: o participare mai conștientă la celebrări le-a permis credincioșilor să fie și mai atenți la dimensiunea socială a credinței.
Semințele schimbării plantate în Biserică
Răspândirea Tineretului feminin pe întreg teritoriul național a permis o amplă mobilizare a femeilor în Biserică pornind de la bază. Asociația a devenit un instrument foarte eficient pentru a răspândi mesajul unui laicat feminin activ, dedicat formării persoanelor și îngrijirii dimensiunii spirituale. Originea și scopul acțiunii sălășluiau mereu în Cristos și în mod deosebit în Preasfânta Sa Inimă, față de care Barelli a nutrit o adâncă devoțiune întreaga sa viață.
De-a lungul vieții ei asistăm la o schimbare a modului în care este gândită și percepută participarea feminină la viața Bisericii, la care a contribuit și Barelli, promovând „un catolicism inclusiv, primitor și universal” (CEI 2022). Toate acestea s-au realizat într-o perioadă deloc favorabilă femeilor, care erau ținta unor prejudecăți înrădăcinate, inclusiv în ambient eclezial, perioadă traversată de profunde tensiuni în societate.
Deși au fost făcuți mulți pași înainte în acești ani, mai este drum lung de străbătut pentru ca femeile să poată fi pe deplin protagoniste în societate, în politică și în Biserică. Se asistă zilnic în tăcere la episoade în care femeia este tratată ca obiect, pradă, marfă. Dacă pe de o parte este adevărat că și printre tinerele generații apare o nouă conștientizare, rămâne deschisă provocarea educativă, necesară pentru ca femeile să poată simți că participă cu adevărat la toate dimensiunile sociale și politice actuale. De aceea, pentru a face acest lucru este necesar să fim conștiente de propria valoare, dar și să înfruntăm cu competență provocările din timpul nostru, să știm să interpretăm realitatea și să interceptăm noile întrebări care ne sunt puse: să ne informăm, să studiem, să luăm cuvântul și să acționăm.
Într-o societate în care este tot mai răspândită indiferența, angajamentul militant al Armidei Barelli constituie un aspect fundamental al mărturiei ei. Această „soră mai mare” mereu pe drum a fost capabilă să pună în legătură și să mobilizeze multe laice și mulți laici de orice clasă socială și din orice context geografic în jurul unei idei de Biserică sinodală, în dialog constant și fecund cu păstorii. Inclusiv dimensiunea stilului în care și-a împlinit angajamentul este pentru noi imbold pe drumul sinodal pe care Bisericile noastre îl străbat, la nivel național și universal. Simțim nevoia puternică de a transforma gândul în acțiune, atrăgându-i cu pasiune și pe alții în acel entuziasm care vine din întâlnirea cu Cristos.
Referitor la personalitatea marcantă a Armidei Barelli ne simțim responsabili și păstrători ai unei moșteniri mari, și în același timp simple: măreția acesteia derivă din imensitatea exemplului și mărturiei vieții ei; simplitatea constă în conștientizarea că este vorba de o mărturie foarte apropiată de viețile noastre, caracterizată de un stil prin care putem trăi spiritualitatea acolo unde ne aflăm. Ea și-a trăit credința transformând-o în energie pentru slujire, în diferitele sectoare ale vieții sale: acest lucru face din ea o minunată mărturisitoare a Evangheliei, și un exemplu de sfințenie aproape de noi, valabilă astăzi și întotdeauna.
„În tulburările din prima jumătate a secolului al XX-lea a reușit să transforme vise imposibile în realități concrete și rodnice în slujba Bisericii și a țării. A știut să insufle unor întregi generații de femei curajul de a-și lua în mâini soarta, de a ieși dintre zidurile casei și de a-și asuma rolul de protagoniste în viața eclezială și socială, până la a deveni decisive, inclusiv datorită votului, în conturarea imaginii republicane a Italiei de după Al Doilea Război Mondial”. Mons. Claudio Giuliodori
Resurse:
Conferenza Episcopale Italiana – Ufficio nazionale per le comunicazioni sociali (2022), Con cuore di donna al servizio della cultura e della società. Messaggio per la 98ª Giornata per l’Università Cattolica del Sacro Cuore, 1° maggio, Roma, < https://educazione.chie-
sacattolica.it/wp-content/uploads/sites/6/2022/02/04/Messaggio_GiornataUCSC.pdf>.
Dau Novelli C. (2021), Il contributo dei movimenti femminili alla vita del Paese. Intervento al XLII Convegno Bachelet “La responsabilità delle donne nella Chiesa e nella Società”, 11-12 febbraio, Roma.
Diliberto L. (2022), Armida Barelli da Milano al mondo. Protagonista al femminile di una società in trasformazione, In Dialogo, Milano.
Ferrantin S. – Trionfini P. (edd.) (2016), La sorella maggiore racconta. Storia della gioventù femminile di Azione cattolica italiana dal 1918-1948, Ave, Roma.
Sticco M. (2021), Armida Barelli. Una donna fra due secoli, Vita e Pensiero, Milano (ed. originale 1967).