Acţiunea Catolică din România a organizat în zilele de 7 – 8 – 9 noiembrie 2016, la Cluj-Napoca, Oradea şi Iaşi – o serie de conferinţe & dezbateri cu tema „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii” care au fost susţinute de doamna Gabriele Kuby – renumit sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional.
7 noiembrie 2016 – Cluj-Napoca
Aula „Cardinal Iuliu Hossu” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca a găzduit, marţi, 7 noiembrie, în prezenţa unui public deosebit de numeros, conferinţa d-nei Gabriele Kuby, credincioasă catolică şi mamă a trei copii, originară din Bavaria-Germania, autoare a lucrării de renume mondial „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”.
A fost primul popas al cunoscutului sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional, în cadrul unui itinerariu cu conferinţe ce au avut loc la Cluj, Oradea şi Iaşi, totul la iniţiativa şi în organizarea Acţiunii Catolice din România.
În organizarea evenimentului pe plan local s-au mai implicat: Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – AGRU Cluj, Departamentul pentru tineret din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla; Life Nation, Centrul „Iubire și adevăr”, Asociația Cercetașii Munților; Liceul Greco-Catolic „Inochetie Micu”; Facultatea de Teologie Greco-Catolică Cluj şi Clinica Provita Cluj.
După un cuvânt de salut adresat de d-ra Codruţa Fernea, din partea organizatorilor şi o rugăciune de binecuvântare a întâlnirii condusă de pr. Cristian Langa, d-na Kuby alături de care s-a aflat pr. Titus Sas ca şi traducător, a relevat, cu realism dar în lumina credinţei creştine, o realitate întunecată ce se ascunde sub vălul strălucitor, captivant, dar seducător, al civilizaţiei moderne. Este vorba despre o manipularea, la nivelul conştiinţei, care se exercită cu scop distructiv, la nivel mondial şi ai cărei exponenţi sunt cei care deţin puterea politică şi administrativă – comunitatea europeană, naţiunile unite, guvernele unor state, marile corporaţii – iată motivul pentru care perspectiva prezentată e înfricoşătoare, d-na Kuby a descris o luptă ideologică şi nu numai, cu puternicii momentului din întreaga lume!
Mai întâi, conferenţiara a arătat frumuseţea şi lumina valorilor tradiţionale – despre care a menţionat că în România se află încă înrădăcinate în inimile oamenilor – valori care subliniază ce înseamnă să fii bărbat sau femeie: „cultura, tradiţia, vestimentaţia, riturile, sunt cele care ne ajută să înțelegem identitatea noastră de bărbat sau femeie, nu există ceva între. Programul vieții este să crești, să te maturizezi, în masculinitate și în feminitate, să-ți întemeiezi familie, să devii mamă sau tată și să te îngrijești de binele copiilor și al societății”.
Dar, „trăim timpuri în care individul a uzurpat locul creatorului. Omul folosește natura pentru propriul profit, iar astăzi, cei puternici folosesc ființa umană pentru propriul profit. Omul modern, datorită ideologiei gender, își dorește să poată alege să fie bărbat sau să fie femeie. Dorește să fie liber de orice limitare morală, să nu aibă stresul procreerii, să trăiască, împreună cu partenerul, partenera, fără constrângere, să fie liber să-și aleagă partenerii de orice sex. Astăzi libertate este înțeleasă ca fiind lipsa acceptării oricăror limitări biologice sau morale”.
Dar acest comportament, această «libertate» care în prezent domină «lumea civilizată», „nu duce altundeva decât la o sclavie sexuală, la distrugerea familiei, la haos social, degenerarea societății, la criză demografică și într-un sistem totalitar”.
Iar numele acestei ideologii unice în istorie, este gender! „E un atac direct împotriva persoanei familiei și societății. Și, – așa cum spune un subtitlu din cartea doamnei Kubi –, distruge libertatea în numele libertății”.
Cum s-a ajuns aici? În opinia d-nei Gabriele, totul a pornit de la mişcările studenţeşti din anii 1960 – 1970, care au avut loc mai întâi în California – Statele Unite ale Americii şi apoi s-au propagat în Europa – a fost „o explozie a revoluţiei sexuale” care a schimbat total societatea, până atunci întemeiată pe valori creştine, morale, în care „divorțurile erau rare, mama și tata aveau roluri bine definite în familie, iar căsătoria și familia erau ancorate în societate prin intermediul religiei, educației, sancțiunilor sociale și legilor. (…) A-i proteja pe copii de sexualitate însemna să le aperi inocența, să le aperi copilăria, adică a creea pentru ei un spațiu în care nu există ideea de sexualitate”.
Dar, după 1960, rebeliunea studenţilor, alimentată şi de ideologia comunistă, dar şi de feminismul radical, ”a declarat război împotriva căsătoriei împotriva maternității împotriva paternității, împotriva copiilor nenăscuți”.
A urmat un alt atac împotriva fundamentelor creștine ale societății, prin ideea de „eliberare sexuală: relații sexuale cu bărbați, cu femei, cu ambele sexe, relații sexuale cu copii sau copiii puşi să întreţină relații sexuale – toate acestea au fost propagate prin mass-media și practicate. Dar, studenții au înțeles că nu pot să răstoarne această societate burgheză dintr-o dată și atunci au început să pătrundă în instituțiile statului”.
Iar rezultatul este societatea actuală, în care „din păcate, ceea ce v-am spus că doreau studenții la începutul anilor 60, se află pe agenda de astăzi a comunității europene și a națiunilor unite!”.
„Timp de două decenii, scopul a fost să distrugă instituțiile, să distrugă căsătoria. În anii 90 revoluția sexuală a luat o altă turnură: această teorie gender s-a născut din feminismul coroborat cu ideologia homosexuală” iar la originea aceste teorii se află femeie din SUA, Judit Butler, de profesie filosof. Lucrarea de referință a Judithei Butler este „Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity” (Problema gender: feminismul şi subminarea identităţii”, publicată în 1990, în care autoarea „a formulat idea nebunească că fiecare persoană poate să-și aleagă sexul. Identitatea de gen este înțeleasă ca fiind ceea ce simte la nivel foarte profund, individual, fiecare dintre noi, chiar dacă aceasta nu corespunde cu sexul pe care l-am primit de la naștere”.
Se pune întrebarea: „oare de ce, cei puternici și bogați, îi dau atâta importanță acestei noi ideologii?” şi, remarcă d-na Kuby, „dacă am răspuns la această întrebare, știm ce se întâmplă în lumea pe care o trăim”.
„În Germania, la ora actuală sunt 200 de profesori, majoritatea femei, care predau noii generații academice că nu există o structură binară de bărbat și femeie și există o «fluiditate de gen». La nivel global există o adevărată bătălie cu multe succese pentru dreptul de a se face căsătorii între persoane de același sex care să poată adopta copii.
Ceea ce a început în 1968, respectiv legalitatea socialistă, libertatea feministă și eliberarea sexuală, au devenit astăzi elemente ale strategiei globale pentru națiunile unite, pentru comunitatea europeană, pentru toate marile corporații globale, o ideologie evident susținută de mass-media, de industria muzicală, şi totul are un singur scop: să distrugă căsătoria și familia și să distrugă societatea”.
Exemplificând, d-na Kuby a remacat: „de curând a fost spart emailul miliardarului american George Soroş și, acolo, 2500 de emailuri cu documente dovedesc că el sponsorizează şi susține căsătoriile persoanelor de același sex, sexualizarea copiilor în școli, fenomenul migraţiei. Aceeaşi ideologie este susţinută şi de către administraţia Obama în SUA”.
Dar, între toate, „cel mai profund atac este împotriva copiilor: această mișcare revoluționară, care vrea să dea naștere noului om, porneşte de la copii – şi aici este încurajator că România este una dintre puținele țări care nu au introdus educația sexuală în școli. Programele devin din ce în ce mai radicale. Ei spun că și copiii au dreptul la sexualitate”. D-na Kuby a citat dintr-un document numit „Standarde pentru educația sexuală în Europa”, un document eliberat de Organizația mondială a Sănătății împreună cu Agenția de stat germană pentru sănătate, și acolo programa la această disciplină de studiu prevede teme precum: «masturbarea la copiii în grupul de vârstă de la zero la patru ani»; se încurajează sexualitatea pentru orice grup de vârstă; se doreşte ca, din grădiniță, copiii să fie obișnuiți cu diferite orientări sexuale. Doresc să le ofere camere private să aibă jocuri sexuale, deja din grădiniță! Când intră la școală, la vârsta de șase ani începe educația diversității sexuale. Copiii de la șase ani sunt învățați că orice combinație de gen este posibilă, sunt obișnuiți cu ele și trebuie să le accepte”.
Alt aspect: „N-ai voie să scoți copiii de la orele de educație sexuală. Unii părinţi creştini au făcut-o şi au fost arestaţi iar copiii le-au fost luaţi din custodie!”.
Metodele culturale ale implementării acestei ideologii: „vorbim de un proces sofisticat de inginerie socială la toate nivelele societății: legi internaționale și naționale, schimbarea termenilor, se modifică curricula din școli și universități, pregătirea unor profesioniști la toate nivelele, chiar și la nivel de teologie!”. „Sigur una dintre metode este manipularea studiilor statistice, campanii mass-media, «epidemia» mondială a pornografiei, subminarea Bisericii, infiltrarea în Biserică, acele parade LGBT – care nu sunt decât demonstrații de obscenitate – în capitalele din lumea întreaga, și, cel mai rău, sexualizarea copiilor și tineretului prin intermediul statului”.
Ce trebuie să ştim, ca să putem lupta pentru a ne salva valorile? „Trebuie să înțelegem că înotăm împotriva curentului și s-ar putea să fim respinși. Știți termenul de a vorbi corect din punct de vedere politic – politically correct -, cine se opune ideologiei gender poate fi exclus din punct de vedere social, poate fi stigmatizat, i se vor pune etichete – va fi considerat fundamentalist. Nu e o dezbatere rațională, ci ești stigmatizat şi exclus din discursul public, foarte posibil să nu poți urma o carieră așa cum s-a întâmplat și în comunism. Dacă ești persoană publică se poate iniția o campanie media împotriva ta, pot să apară evenimente negative, se poate ajunge până la violență fizică. Şi vă pot da exemple din experiența proprie.
Se pune întrebarea: de ce se întâmplă toate acestea? Al cărui interes este, cine profită? Suntem martorii distrugerii oricărui lucru care ne de identitate – conştinţa propriei identităţi face ca oamenii să fie puternici. Să nu credeți că e vorba doar de efecte secundare. Cei care stau în spatele acestei mișcări au avut tocmai aceste scopuri: să distrugă identitatea omului pentru că aceasta îl va face mai slab și, evident, va avea ca efect şi reducerea populației lumii. Toate aceste strategii au ca efect reducerea populației.
Dar, vestea bună este că mișcarea de rezistență se ridică. Noi partide conservatoare se ridică peste tot, au existat și există reacții tot mai mari în lume, demonstrații care să se opun căsătoriei dintre persoanele de același sex. O altă metodă de a lupta pentru drepturile noastre este cel de a organiza referendum-uri în care să se ceară ca, în Constituție, căsătoria să fie definită ca și uniunea între un bărbat și o femeie – şi aici un exemplu pozitiv este România, unde, prin 3 milioane de semnături, cetăţenii au cerut acest lucru.
Dacă ne implicăm în această luptă, facem fiecare un pas înainte în rezistență, luptăm pentru libertatea omului și pentru drepturile societății lăsând la o parte calculele noastre umane, dacă vom câștiga sau vom pierde. Cei care vor veni după noi, vor fi mândrii de noi pentru că am luptat lupta cea bună! Ce spune David când merge în luptă împotriva lui Goliat: lupta e Domnului!”.
În încheierea expunerii d-na Gabriele a adus, ca soluţie şi cale de salvare, trăirea credinţei în Dumnezeu: „nu suntem nepregătiți pentru ceea ce se întâmplă, Isus ne-a avertizat în mod foarte clar. Apocalipsa lui Ioan ne spune același lucru: că, la sfârșitul istoriei, triumful va fi al lui Isus. Sunt milioane și milioane de oameni care respectă valorile familiei la fel ca și noi, fără dubiu, suntem marea majoritate în această lume. Mai credem că Dumnezeu e puternic și comandă Creația sa? Credem ca El pregătește o noua Creație în mijlocul acestei aparente victorii a Celui rău? Anul viitor vom celebra a suta aniversare a aparițiilor Maicii Domnului de la Fatima, unde, prin miracolul soarelui, la care mii de oameni au fost martori, s-a văzut puterea lui Dumnezeu.
Nu știm în ce moment al istoriei mântuirii ne aflăm, însă știm un singur lucru: că trebuie să fim tari în credință, indiferent cât de greu va fi. Trebuie să vorbesc despre Isus Hristos, pentru că nu am altceva să vă spun. El este izvorul speranței noastre, e sursa care nu poate să fie distrusă, «ridicați-vă capetele voastre», ne-a avertizat. «Când veți vedea toate acestea întâmplă în lume, ridicați-vă și ridicați frunțile voastre!».
Ce înseamnă aceasta, ce trebuie să facem? Dacă privim în urmă lumea ne oferă o cultură a morții, prin urmare, noi trebuie să luptăm pentru Cultura vieții. Cultura occidentală s-a îndepărtat de Dumnezeu și vrea să-l pună și l-a pus, pe individ pe tronul lui Dumnezeu. Ce avem noi de făcut? – să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeul vieții noastre și să dăruim viețile noastre Domnului.
Vedem cultura occidentală implicându-se într-o sexualitate lipsită de moralitate și astfel distruge căsătoria și familia. Ce avem noi de făcut? Noi avem de redescoperit castitatea și trebuie să punem sexualitatea în vasul căsătoriei. Astfel vom creea loc și pentru o iubire îndurătoare și pentru o familie fericită.
Feminismul radical a privat pe bărbat de fundament, de putere, a privat mamele de putere și a omorât milioane de copii nenăscuti. Ce avem noi de făcut? – să devenim bărbați adevăraţi și femei adevărate, să ne bucurăm de diferențele dintre noi, de complementaritate dintre bărbat și femeie, să dăruim viață și să protejăm viața. Și să o lăsăm pe Mama lui Dumnezeu să ne dea harul să acționăm astfel!.
Creștinii au devenit nesiguri și timizi vis-a-vis de credința lor. Ce avem de făcut? Să ne trăim credința și s-o mărturisim cu mândrie. Creștinii sunt chemați să fie sarea pământului și lumina lumii.
Cultura actuală ne asfixiază cu sex, cu crime, cu relații umane distructive care ne sunt vândute ca distracție. Ce avem noi de făcut? – să renunțăm la această distracție care ne trage în jos, să ne protejam familiile și copiii, să găsim «mâncare» bună pentru minte şi inima, hrana spirituală care ne ridică și ne inspiră”.
D-na Kuby a prezentat o realitate înfricoşătoare a societăţii contemporane, dar şi o perspectivă minunată, o cale de urmat – faptul că, este timpul pentru creştini să-şi trăiască cu convingere şi curaj credinţa, este timpul de a arăta lumii Adevărul vieţii în Dumnezeu, după exemplul înaintaşilor, după modelul Martirilor şi Mărturisitorilor care, de peste 2000 de ani încoace şi-au dat viaţa pentru Hristos, pentru apărarea fundamentului existenţei umane – identitatea noastră de fii (şi nu sclavi!) ai unui Dumnezeu minunat, faptul că fiecare om poate alege să se identifice cu Omul – creat Bărbat şi Femeie, după Chipul şi Asemănarea Tatălui Ceresc.
Viorica Sabo pentru www.eparhiadeclujgherla.ro
Album foto: aici
8 noiembrie 2016 – Oradea
Gabriele Kuby a susţinut la Iaşi o conferinţă, urmată de o dezbatere, cu tema: „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Evenimentul a avut loc miercuri, 9 noiembrie 2016, în aula „Fericitul Anton Durcovici” de la subsolul catedralei din Iaşi, începând cu ora 19.00. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţi, persoane consacrate, seminarişti şi laici, în special tineri.
Conferinţa a început cu rugăciunea rostită de PS Aurel Percă şi salutul pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România.
În cadrul conferinţei, doamna Gabriele Kuby a prezentat mai multe probleme care afectează familia tradiţională. Una dintre acestea este şi teoria „gender” (în limba engleză înseamnă „gen”) care promovează ideea că omul nu este bărbat şi femeie pentru că aşa s-a născut, ci poate alege ce vrea să fie, bărbat sau femeie. Astfel, nu mai contează aspectul fizic, ci alegerea pe care o faci. Acest lucru – spunea autoarea – contrazice adevărul însuşi, pe care noi îl cunoaştem atât de bine. Cuvântul „gender” apare tot mai des în discuţiile publice. Deşi de câţiva ani este folosit ca instrument strategic al politicii Uniunii Europene şi între timp a devenit disciplină de studiu la tot mai multe universităţi, totuşi majoritatea oamenilor nu cunosc importanţa acestui nou termen. Autoarea, de confesiune catolică şi mamă a trei copii, a vorbit despre cum a apărut această ideologie, de ce este promovată şi care sunt efectele ei.
Doamna Kuby mărturisea că: „Atacul colosal cu care avem de-a face astăzi nu este un accident şi o modă, ci este un plan global, a unei strategii mondiale care vizează şi cauzează modificări fundamentale ale omului şi ale societăţii prin modificări fundamentale ale înţelegerii şi trăirii sexualităţii umane”. Doamna Kuby a demascat adevărul despre ideologia „gender” la fel cum în trecut alţii au demascat adevărului despre nazism sau comunism.
În cadrul evenimentului au fost prezentate câteva cărţi care vorbesc despre această ideologie, publicate la Editura „Sapientia”. Prezentarea a fost făcută de directorul editurii, pr. Ştefan Lupu, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
La finalul conferinţei, PS Petru Gherghel a mulţumit doamnei Gabriele Kuby pentru vizita sa în România, în mod special că ne-a onorat cu prezenţa sa la Iaşi şi pentru tot ce a spus celor ce au fost prezenţi, felicitând-o pentru tot ceea ce face pentru familii şi pentru societate. Acţiunea Catolică i-a dăruit doamnei sociolog o ie românească, care să-i amintească de ţara noastră.
Gabriele Kuby este un renumit sociolog, autor şi expert în studiul impactului transformărilor moderne asupra căsătoriei. S-a născut în 1944 la Konstanz în Germania, a studiat sociologia la Berlin, respectiv Konstanz şi este mamă a trei copii. Conferinţa de la Iaşi a încheiat seria de conferinţe susţinute în România în oraşele Cluj-Napoca (7 noiembrie) şi Oradea (8 noiembrie), fiind invitată de Acţiunea Catolică din România. Doamna Kuby a mai fost în România în perioada 3-6 noiembrie 2014.
Prin activitatea sa publicistică şi prin conferinţele pe care le ţine în întreaga lume, atrage atenţia asupra impasurilor în care se află societatea modernă şi arată că ieşirea se poate face printr-o reconsiderare a valorilor creştine.
- “Creşteţi în prietenia cu Isus!” Gabriele Kuby către tinerii din România – Raluca Cocuţ
- “Creşteţi în prietenia cu Isus!” Gabriele Kuby către tinerii din România – Raluca Cocuţ
- Gabriele Kuby, sociolog german, despre avort: „E o povară grea asupra țărilor noastre. Românii încă mai cred în valorile creștine tradiționale, dar apare dificultatea de a acționa în conformitate cu ele”
- Gabriele Kuby la Iași – cu tinerii, despre ideologia gender
- Gabriele Kuby, sociolog german: „7 state europene au inclus în Constituție definiția căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie. Ce va face România? Toți suntem chemați să ne implicăm”