Acţiunea Catolică din România (ACRO) organizează în perioada 10 – 29 august 2009 un program de activităţi educative pentru copiii şi tinerii din Maikona, Dieceza de Marsabit, Kenya, care face parte din proiectul “Creştem împreună, pentru o lume mai bună!”
Proiectul se desfăşoară cu sprijinul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) şi susţinerea Operelor Misionare Pontificale din România, prin intermediul Acţiunii Catolice „Sf. Iosif” şi al Centrului Misionar din Dieceza de Iaşi. În parohia din Maikona îşi desfăşoară activitatea misionară preoţi, seminarişti şi laici din Dieceza de Iaşi.
Alături de activităţile educative, ACRO doreşte să contribuie şi la construirea a două săli necesare pentru activităţile de pastoraţie ale parohiei din Maikona. În perioada iunie – iulie, ACRO va lansa o campanie naţională care are ca obiective animarea misionară în diecezele şi eparhiile menţionate mai sus şi acțiuni de strângere de fonduri.
Iniţiativa acestui proiect aparţine sectorului tineri, delegaţia din partea Acţiunii Catolice din România fiind formată din şapte persoane: Pr. Felix Roca, asistent spiritual general al ACRO, Anca Frona, vicepreşedinte pentru sectorul tineri şi Pr. Iuliu Muntean, asistent spiritual naţional pentru sectorul tineri şi patru tineri care au fost selectaţi în urma unui concurs de aplicaţii şi care fac parte din Dieceza de Iaşi – Iuliana Tofană, Eparhia de Cluj Gherla – Mirabela Pall, Crina Horvat și Eparhia de Oradea –Iulia Iova.
Această iniţiativă este un semn de solidaritate cu semenii noştri şi de recunoştinţă pentru numeroasele daruri pe care şi noi le-am primit, de-a lungul timpului, de la atâtea persoane generoase.
***
Puteţi sprijini această inițiativă prin rugăciune, susținându-ne în desfășurarea campaniei de strângere de fonduri sau material, prin donaţii. Vă mulţumim!