Delegație din Acțiunea Catolică din România la un curs de formare a liderilor tineri în Biserică

O delegație de zece de tineri din Acțiunea Catolică din România (ACRO) au participat în perioada 7-10 septembrie a.c. la un curs de formare de lideri pentru grupurile de tineri, desfășurat în Malta, la Birkirkara. La inițiativă au luat parte delegații din patru țări: România, Malta, Slovacia și Spania. Din țara noastră au participat membri ai ASTRU Cluj, ASTRU Blaj, ASTRU Oradea și AC Iași, însoțiți de pr. Ștefan Madarasi, asistent spiritual al Acțiunii Catolice din România – sectorul tineri.

„În cadrul cursului s-au desfășurat workshopuri menite să-i ajute pe tineri să înțeleagă «ce înseamnă să fii un lider?». Iar, pentru a fi un bun lider adevărat este nevoie în primul rând să cunoști realitatea asociației din care faci parte”, spune pr. Ștefan la întoarcerea în țară. În acest sens, în prima parte a cursului de formare din Malta, desfășurat la ZAK House, s-a prezentat realitatea fiecărei asociații prezente. Au urmat discuțiile pe grupuri, în care tinerii au reușit să înțeleagă și realitățile celorlalți, la nivel internațional, cu activitățile și provocările fiecăruia.

„Totodată, fiecare lider este invitat să lucreze cu tinerii și să reușească să țină grupul unit”, subliniază însoțitorul grupului. Astfel, cursul a continuat cu ateliere creative, reflecții legate de misiunea și motivația de a face parte dintr-o asociație a Acțiunii Catolice. Pe parcursul programului, nu au lipsit momentele de rugăciune si comuniune – prin participarea la Sf. Liturghie, rugăciune si Adorație Euharistică – sau cele „energizante” pe care tinerii din fiecare asociație au fost chemați să le organizeze (ca energizers). „Aceste momente au fost foarte interesante pentru că tinerii au lucrat împreună în a crea jocuri de cunoaștere, de coeziune și revitalizare, în stil propriu. Au fost ateliere pline de energie între sesiunile de lucru, care i-a ajutat enorm pe tineri să participe cu și mai mult entuziasm la program”, subliniază pr. Ștefan.

Au urmat ateliere care s-au concentrat asupra calităților și valorilor pe care trebuie să le aibă un tânăr lider în Biserică astăzi, valori precum: fraternitatea, interioritatea, eclezialitatea și responsabilitatea – promovate de Acțiunea Catolică din România – asupra cărora tinerii au fost chemați să mediteze, dar și să le dezbată sau să le înțeleagă mai bine împreună. De asemenea, din program, nu a lipsit un modul dedicat eticii, ale cărei valori sunt de nelipsit în cadrul întâlnirilor pe care liderii le au cu tinerii.

Ulterior, participanții s-au bucurat împreună de o seară internațională, în care fiecare asociație a fost invitată să prezinte caracteristicile propriei culturi, naționale și regionale. Au fost puse în comun aspecte din arta culinară, muzică, dans și port tradițional. S-a împărtășit specificul fiecărei țări, prin care tinerii au putut să se bucure de diversitatea internațională și să descopere, deopotrivă, caracteristici distinctive la nivel local.

În ultima zi a cursului de formare pentru lideri din Malta, tinerii au împărtășit experiențele din cadrul propriei asociații în care activează: ce știu despre, ce activități desfășoară sau ce și-ar dori să planifice pe viitor, lucru care „i-a ajutat să se îmbogățească cu idei noi de proiecte, pe care asociațiile din celelalte țări le-au desfășurat sau le organizează, ca reîntorși acasă să poată să le adapteze realității asociației din care fac parte”, mai spune asistentul spiritual ACRO, transmițându-le tinerilor din România să rămână cu același entuziasm și cu aceeași dorință de a implementa ceea ce au învățat la Acțiunea Catolică din Malta, să fie lideri adevărați în slujba Bisericii, punând în practică ceea ce au învățaț la acest curs de formare și reușind, nu în ultimul rând, să transmită membrilor din asociațiile lor aceste cunoștințe!

Programul din Malta s-a încheiat cu o evaluare din partea fiecărui participant despre inițiativă, experiență personală și cunoștințe dobândite, primind o diplomă de participare la cursul de formare pentru lideri de tineri. Delegațiile străine au avut parte la final de o ieșire la mare, unde tinerii s-au bucurat de experiența acestor frumoase zile petrecute împreună în Malta. Pe viitor, se dorește ca acest gen de curs să fie organizat în fiecare țară participantă, urmând ca președinții Acțiunii Catolice la nivel național să se întâlnească și să discute despre implementarea lor pe viitor.

***

Încheiem cu câteva mărturii ale participanților români, împărtășite pe pagina de Facebook a Acțiunii Catolice:

„(Aici, în Malta) participăm la un curs de formare pentru tineri, în care ne reamintim de valorile pe care le avem în cadrul Acțiunii Catolice din România și nu numai: solidaritate, fraternitate, interioritate și eclezialitate. Sperăm să ne întoarcem în țară cu un zel reînnoit, pentru a ne pune în slujba Bisericii în anul asociativ care bate la ușă. Lăudat să fie Isus! ” – Cristina Șona, secretar general ACRO

„La acest curs pentru formarea liderilor am petrecut împreună cu tinerii din Slovacia, Spania și Malta. A fost un curs roditor, plin de energie, cu oameni frumoși. Mulțumesc Acțiunii Catolice pentru această oportunitate!” – Zorela Miclăuș, ASTRU Oradea

„În aceste zile pot spune că am învățat cum un lider are foarte multe responsabilități și întâmpină multe greutăți, pe care le poate depăși foarte ușor însă, cu ajutorul lui Dumnezeu! Cu siguranță aceste experiențe pe care le-am trăit aici (Malta) le voi duce acasă pentru a le pune în aplicare în parohia mea, învățându-i și pe ceilalți tineri să fie lideri. Mulțumesc pentru oportunitate Acțiunii Catolice!” – Laura, Acțiunea Catolică din Iași

„Un grup de tineri extraordinari, veniți aici ca să se formeze în a fi lideri adevărați!” – pr. Ștefan Madarasi, asistent spiritual al Acțiunii Catolice pentru sectorul tineri și asistent spiritual al ASTRU Oradea

„Aici am învățat foarte multe lucruri despre cum trebuie să fie un lider și cum să facă să-i aducă pe tineri la Cristos și sper ca toate lucrurile bune pe care le-am descoperit aici și toate cunoștințele pe care le am să le pot aduce în România pentru a le pune în aplicare. Mulțumesc ASTRU Cluj pentru oportunitate și mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste zile pline de binecuvântări! Lăudat să fie Isus și Maria!” – Emanuel Leonard Socaciu, ASTRU Cluj

M. Caba

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.