O primă întâlnire cu Papa Francisc

Miercuri, 20 martie 2013 am avut bucuria de a face parte din mica delegaţie Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice care l-a salutat pe Papa Francisc în cadrul unei audienţe private, alături de familie şi prietenii din Argentina.

Coordonatorul acestui organism internaţional al Acţiunii Catolice – Emilio Inzaurraga, preşedintele Acţiunii Catolice din Argentina – a ascultat îndemnul Sfântului Părinte adresat argentinienilor de a renunţa la călătoria spre Roma în favoarea săracilor. În numele său, fiind apropiat de Sfântul Părinte, a participat la această întâlnire o delegaţie care a reprezentat Acţiunea Catolică din întreaga lume.

Delegaţia Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice l-a asigurat pe Sfântul Părinte, că membrii Acţiunii Catolice din întreaga lume, în special copiii şi tinerii vor continua lanţul de rugăciune propus de Acţiunea Catolice din Argentina amintind de faptul că Jorge Mario Bergoglio a făcut parte din Acţiunea Catolică din Parohia „San Jose de Flores” din Buenos Aires când era copil şi tânăr.

Întâlnirea s-a desfăşurat într-un limat festiv şi familiar, fiind animată de cântece mariane şi religoase pe care cei prezenţi le intonau. După o scurtă introducere a Mons. Aracendo, preşedintele Conferinţei Episcopilor din Argentina, Sfântul Părinte ne-a salutat pe fiecare în parte, ne-a cerut să-l însoţim cu rugăciunea iar la final a dat binecuvântarea apostolică tuturor celor prezenţi.

 

Codruţa Fernea

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × three =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.