Papa Ioan Paul al II-lea către tinerii din România

 

Papa Ioan Paul al II-lea, de fericită amintire, a avut o atenţie predilectă faţă de tineri pe parcursul întregului său pontificat. În cartea „Să trecem pragul speranţei” Sf. Părinte răspundea la întrebarea „Tinerii: o adevărată speranţă?”. Papa spunea: „Tinerii au, într-adevăr, un imens potenţial de bine şi de posibilităţi creatoare. Când îi întâlnesc, oriunde în lume plec urechea mai întâi la ceea ce ei vor să îmi spună despre dânşii, despre societate, despre Biserica lor. Şi întotdeauna îi fac să înţeleagă cele ce urmează: «Nu ceea ce vă voi spune eu este lucrul cel mai important, important e ce îmi veţi spune voi mie. Şi mi-o veţi spune nu neapărat cu ajutorul cuvintelor, ci cu prezenţa, cu cântecul, poate şi cu dansul vostru, cu spectacolele, într-un cuvânt cu entuziasmul vostru». Avem nevoie de entuziasmul tinerilor. Avem nevoie de bucuria de a trăi care-i însufleţeşte pe tineri.”

În urmă cu 10 ani, în vizita sa în România, Papa Ioan Paul al II-lea ar fi dorit să îi întâlnească şi pe tineri în mod direct, aşa cum a obişnuit să facă în multe din călătoriile sale apostolice. El însuşi în discursul la ceremonia de rămas bun, de la Aeroportul Băneasa, în ziua de 9 mai, şi-a manifestat părerea de rău că nu a fost posibil acest lucru: „Aş fi vrut să vă întâl­nesc per­sonal; din nefe­ri­cire nu a fost posibil.” Cu toate acestea în diferitele discursuri şi omilii, pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, Sf. Părinte a transmis mesaje pline de profunzime şi îndemnuri prieteneşti, care continuă să fie teme de reflecţie şi de orientare pentru tinerii din România şi pentru cei care se ocupă de pastoraţia tinerilor.

 Tinerii pot contribui la reînviorarea speranţei din inimile credincioşilor

În omilia de la Litur­ghia greco-cato­lică din cate­drala „Sfântul Iosif”, din ziua de 8 mai, după ce a adus un „omagiu popo­rului român, care în istorie este semn al ira­dierii ci­vi­li­za­ţiei romane în ace­astă parte a Europei, unde i-a per­pe­tuat amin­tirea, limba şi cul­tura”, Papa Ioan Paul al II-lea aminteşte că Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă din România au o misiune comună: „a reîn­viora spe­ranţa în inimile cre­din­cio­şilor Bise­ricii voastre care învie.” Sf. Părinte oferă şi o „cheie” pentru îndeplinirea acestei misiuni: „Acor­daţi spaţiu şi atenţie lai­cilor, şi în spe­cial tine­rilor, care sunt vii­torul Bise­ricii: învă­ţaţi-i să-l afle pe Cristos în rugă­ci­unea litur­gică reve­­nită la fru­mu­seţe şi solem­ni­tate după cons­trân­ge­rile clan­des­ti­ni­tă­ţii, în medi­tarea asiduă a Sfintei Scrip­turi, în apro­pierea de sfin­ţii părinţi, teo­logi şi mis­tici.”

Această speranţă nu poate să crească decât dacă este animată de credinţa în opera lui Cristos: „…nu vă fie teamă: des­chi­deţi larg por­ţile inimii voastre Mân­tui­to­rului Cristos! El vă iubeşte şi vă este apro­ape; el vă cheamă la un reîn­noit anga­­ja­ment de evan­ghe­li­zare. Cre­dinţa este dar al lui Dum­nezeu şi patri­moniu de incom­pa­ra­bilă valo­are care tre­buie păs­trat şi răs­pândit.” (Omilia de la Litur­ghia cato­lică – Bucur­eşti, Parcul Izvor, 9 mai 1999).

 Misiunea comuniunii şi a fraternităţii

În discursul la ceremonia de rămas bun, de la Aeroportul Băneasa, din ziua de 9 mai, Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre un vis: „spe­ranţa că noul mileniu ce se des­chide în faţa noastră să fie un timp de mai mare comu­ni­une între Bise­ri­cile creş­tine şi de des­co­pe­rire a fra­ter­ni­tă­ţii dintre popo­are. Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit pământ.” Realizarea acestui vis Papa l-a încredinţat, în mod special, tinerilor din România: „În spe­cial, aş vrea să-l încre­dinţez tine­rilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aş fi vrut să vă întâl­nesc per­sonal; din nefe­ri­cire nu a fost posibil… În aceste zile Spi­ritul vă încre­­din­ţează vouă, tine­rilor, «visul» lui Dum­nezeu: ca toţi oame­nii să facă parte din familia sa, ca toţi creş­­ti­nii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu!”

Tinerii pot fi educaţi şi cresc cu adevărat într-un cadru în care valorile sunt asumate şi trăite, există un minim de coeziune şi o posibilitate de afirmare sănătoasă. După zece ani de la acest îndemn este tot mai evident că izvorul multor tulburări sociale şi a diviziunilor dintre Biserici şi confesiuni religioase este incapacitatea de a da o adevărată mărturie de credinţă: „Măr­turia dată în comun este un mijloc puternic de evan­ghe­li­zare. Divi­zarea, în schimb, înseamnă vic­toria întu­ne­ri­cului asupra lumi­nii.” (Dis­cursul de la întâl­nirea cu patri­a­rhul Teoc­tist şi cu mem­brii Sfân­tului Sinod – Bucur­eşti, Rotonda Sfân­tului Sinod, 8 mai 1999).

 Responsabilitate şi angajare în Biserică şi în societate

Papa Ioan Paul al II-lea le încredinţa tinerilor din România misiunea de a se angaja cu seriozitate atât în activitatea Bisericii cât şi la nivel social: „Voi care v-aţi eli­berat de coş­marul dic­ta­turii tota­li­­tare, nu vă lăsaţi amă­giţi de visu­rile înşe­lă­to­are şi peri­cu­lo­ase ale con­su­mis­mului. Şi acestea ucid viitorul. Isus vă face să visaţi o Românie nouă, un pământ pe care Orientul şi Occi­dentul să se poată întâlni în fra­ter­ni­tate. Ace­astă Românie este încre­din­ţată mâi­nilor voastre. Cons­truiţi-o împreună, cu îndrăz­neală. Domnul v-o încre­din­ţează.” (Discurs la ceremonia de rămas bun, Aeroportul Băneasa, 9 mai 1999).

Biserica este îndemnată să se angajeze cu seriozitate şi fidelitate în munca de educare a tinerilor pentru ca aceştia să construiască un viitor bazat pe valorile umane şi creştine: „Edu­caţi tinerii în spi­ritul ţelu­rilor îndrăz­neţe, ce se cuvin unor fii de mar­tiri. Deprin­deţi-i să res­pingă ilu­ziile facile ale con­su­mis­mului; să rămână pe pământul lor pentru a cons­trui împreună un viitor de pros­pe­ri­tate şi pace; să se des­chidă Europei şi lumii; să slu­jească săra­cii care sunt icoana lui Cristos; să se pre­gă­tească creş­ti­neşte la anga­jarea pro­fe­sio­nală, pentru a anima socie­tatea civilă în ones­ti­tate şi soli­da­ri­tate; să nu evite anga­jarea poli­tică, dar să se facă pre­zenţi cu acel spirit de slu­jire de care este deo­se­bită nevoie.” (Omilia de la Litur­ghia greco-cato­lică din cate­drala „Sfântul Iosif”, Bucureşti, 8 mai 1999).

 

Pr. Felix Roca

Linkuri utile:

www.papainromania.ro

Papa in Romania

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − twelve =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.