Participare la Forumul MeYouMe

În perioada 27-30 noiembrie, s-a derulat la Falerna (lângă Cosenza – Italia) a doua ediţie a reuniunii MeYouMe , la care au participat 150 de tineri din 19 ţări, responsabili ai asociaţiilor de tineret şi ai celor studenţeşti.

Reuniţi sub genericul: Tineret, incluziune socială şi dezvoltare în regiunea euro mediteraneană, tinerii au discutat despre dezvoltarea durabilă la nivel social, educaţional şi ambiental, abordând aspecte ale cooperării regionale, naţionale şi internaţionale. Detalii suplimentare despre programul reuniunii puteţi afla accesând pagina MeYouMe.

Personal, am trăit aceste zile sub semnul Cuvântului, descoperit în 3 ipostaze :

* trecând prin experienţa unui zbor anulat, am sesizat cât de rapid îţi sunt respectate drepturile călătorului de către compania de transport, atunci când cuvântul tău se uneşte cu celelalte cuvinte de nemulţumire, devenind un glas imposibil de ignorat, cel al mulţimii  – cuvântul care urneşte.

* dezbaterile intense şi frământările referitoare la adoptarea rezoluţiei reuniunii , privite ca un semnal de alarmă pentru implicarea activă a tinerilor în sectoarele de interes regional, naţional şi internaţional – cuvântul care dospeşte.

* impresiile împărtăşite de un venerabil doctor britanic, care, ajuns la vârsta retragerii din activitatea profesională, îşi dedică viaţa ajutorării semenilor din intreaga lume. Prin experienţa de viaţă acumulată i-a felicitat pe tinerii participanţi pentru elanul de care dau dovadă, reamintindu-le să nu uite că fiece clipă trăită e un dar de la Dumnezeu – cuvântul care zideşte.

Gabriel Codruţ Morariu

membru în echipa naţională tineri

Immagine-002.bis

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + 14 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.