Participare la Seminarul “Grija faţă de Creaţie” organizat de AC Bulgaria

În perioada 15 – 17 aprilie 2016 a avut loc în Hissar (Bulgaria) a VII-a ediție a seminarului de formare, care în acest an a stat sub tema propusă chiar de Papa Francisc: “grija față de Creație”. Seminarul se desfășoară în fiecare an cu participarea tinerilor şi familiilor tinere din Acțiunea Catolică Bulgaria.

La seminarul de la Hissar a participat și o delegație a Acțiunii Catolice din România, însoțită de părintele Felix Roca, asistent spiritual general, și de doi tineri reprezentanți ai Republicii Moldova.

Întâlnirea s-a deschisă vineri, când părintele Stefan Manolov a amintit programul semninarului. În continuare au fost prezentate nivelele asociației: cel internațional, cel național și cel diecezan/eparhial, reprezentate prin Forumul Internațional al Acțiunii Catolice, Federația Acțiunea Catolică din România și două asociații locale: Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif ” din Dieceza de Iași și ASTRU din Eparhia de Cluj-Gherla. De asemenea participanții din Republica Moldova au prezentat activitatea pe care o desfășoară.

Părintele Felix a susținut în cadrul seminarului și două conferințe care au avut la bază enciclica Papei Francisc „Laudato Si”. În prima parte, părintele a prezentat celor prezenți în linii mari structura și tematicile enciclicii, insistând asupra actualității acestei probleme care ridică semne mari de îngrijorare în lumea întreagă. În partea a doua a susținerii sale, părintele a oferit participanților modalități concrete de a acționa în această direcție de protejare și conservare a mediului în care trăim.

Sesiunile de formare de la Hissar s-au desfășurat atât în plen, cât și în grupuri de discuții, unde fiecare am avut ocazia să ne exprimăm punctul de vedere și să discutăm la un nivel mai profund despre problema pe care Papa Francisc o prezintă atât de realist și concis în enciclica sa.

Participarea la seminarul din Hissar ne-a făcut să conștientizăm că grija pentru casa noastră comună nu este doar pentru autorități sau pentru persoanele sus puse. Aceasta întră în atribuțiile fiecăruia dintre noi, pentru că mediul este un bun colectiv. Reflecția asupra tehnologiei, analiza situației actuale și demersurile pe care le facem pentru a stopa cauzele și simtomele acestui fenomen au fost alte aspecte importante care au dus la o conștientizare mai accentuată din partea noastră.

Am învățat că prietenia se poate lega făcând apel la interacțiunea umană, interacțiune care este benefică atât pentru dezvoltarea noastră psiho-socială cât și pentru mediu. Înainte de a pleca spre casele noastre, am făcut o listă, fiecare pentru el, cu ceea ce trebuie să facem pentru a atinge propunerea principală a enciclicii: „ecologia integrală”. Busola care ar trebui să ne ghideze în demersul nostru ar fi: dialog, acțiune, educație. Educația și formarea rămân provocările centrale. Orice schimbare are nevoie de motivații și de un parcurs educativ.

La Hissar au existat și momente de comuniune, unde participanții din Bulgaria au putut să afle mai multe despre asociațiile noastre diecezane, despre ceea ce facem împreună cu membrii din România și din Republica Moldova. Noi am făcut, în schimb, cunoștință cu istoria lor, bucurându-ne de un tur complex, la ceas de seară, al orașului care ne-a găzduit.

Raluca Cocuț

 

DSC03767

12992740_10206950564107352_1359184497_n

DSC03776

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − ten =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.