Consiliul Naţional Extraordinar

În localitatea Păltiniş din jud. Sibiu, în perioada 1-3 decembrie 2006 s-a desfăşurat Consiliul Naţional Extraordinar al Federaţiei Acţiunea Catolică din România (ACRO). Au participat treizeci de reprezentanţi, laici şi asistenti spirituali, ai asociaţiilor fondatoare: Acţiunea Catolică “Sf. Iosif” din Dieceza de Iaşi; Asociaţia Generală a Românilor-Uniţi (Greco-Catolici), AGRU; Asociaţia Tineretului Român-Unit – ASTRU Blaj, ASTRU Cluj şi ASTRU Oradea. Consiliul Naţional s-a reunit pentru a definitiva Statutul federaţiei.

Maria Grazia Tibaldi, secretara Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC), invitată de onoare a acestei întâlniri, a susţinut un moment formativ. Le-a vorbit celor prezenţi despre apostolatul laicilor, aşa cum este prezentat în documentele Conciliului Vatican II, precum şi despre evoluţia Acţiunii Catolice din Italia şi din întreaga lume, în special în perioada post-conciliară.

Sâmbătă, 2 decembrie, la Biserica Ursulinelor din Sibiu, a avut loc o întâlnire despre Cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană, ce se va desfăşura în septembrie 2007, la Sibiu. Organizatorii acestei activităţi internaţionale au fost reprezentaţi de Thierry Bonaventura, purtător de cuvânt al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), responsabil din partea catolică, şi de Maria Keul, secretar al comitetului local de organizare. În decursul acestei reuniuni s-au prezentat Charta Oecumenica şi detalii referitoare la organizarea Adunări Ecumenice Europene.

Consiliul Naţional ACRO a luat la cunoştinţă de intenţia unor asociaţii catolice de a adera la Federaţie, urmând ca la activităţile din anul următor acestea să fie invitate să participe. Activităţile ACRO stabilite pentru anul 2007 sunt: un week-end de formare în perioada 9-11 martie, Consiliul Naţional din 18-20 mai, implicarea în organizarea la nivel naţional a celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene, precum şi organizarea secretariatului Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *