În perioada 24-26 septembrie 2010 a avut loc întâlnirea echipei naţionale – sector copii al Acţiunii Catolice din România, în oraşul Alba Iulia. Au participat consilierii naţionali ai sectorului, vicepreşedintele, asistentul spiritual al sectorului, Pr. Florin-Petru Sescu, precum şi preşedintele ACRo, Oana Tuduce.
Sosirile participanţilor au fost vineri seara, iar sâmbătă, după Sfânta Liturghie de dimineaţă, a început lucrul efectiv. Scopul întâlnirii a fost stabilirea conţinutului a trei broşuri: a animatorului şi a educatorului, precum şi a unui ghid practic de activităţi, materiale necesare în parohiile cu asociaţii AC. În pauza de prânz, am avut ocazia de a cunoaşte câteva din obiectivele turistice ale oraşului gazdă: Catedrala Ortodoxă, Catedrala Romano-Catolică, Cetatea, Obeliscul ridicat în memoria lui Horea, Cloşca şi Crişan.
Întâlnirea s-a încheiat duminică, după participarea la Sfânta Liturghie celebrată în Biserica Greco-Catolică „Coborârea Sfântului Spirit”. Aducem mulţumiri bunului Dumnezeu, părintelui Protopop Călin Mihălţan pentru primire şi găzduire, Asociaţiei ASTRU Blaj – filiala Alba Iulia, precum şi tuturor celor ce şi-au adus contribuţia la buna desfăşurare a întâlnirii.
Anca Maria Jurcuţa,
consilier naţional al Sectorului copii al Acţiunii Catolice din România