La ceas aniversar, când sărbătorim 10 ani de slujire a Acţiunii Catolice din România în Biserica noastră locală, exprim bucuria şi recunoştinţa pentru marele dar pe care l-a făcut Dumnezeu omenirii, prin carisma şi specificul acestei asociaţii. Acţiunea Catolică reprezintă o vocaţie, un mijloc de valorificare a propriei vieţi prin slujirea aproapelui în Biserică.
Consider că avem o îndatorire, în semn de respect, să continuăm să mergem pe drumul Acţiunii Catolice, trasat cu „sudoare” şi chiar cu martiriu de atâtea figuri de laici, preoţi şi episcopi, care crezut în această asociaţie de laici, s-au implicat, au susţinut-o şi au promovat-o: Fericitul Vladimir Ghika, Fericitul Anton Durcovici, Preasfinţitul Ioan Suciu, Preasfinţitul Tit Liviu Chinezu, Viorica Lascu şi mulţi alţii.
Astfel, noi, Acţiunea Catolică din România, împreună cu membrii şi asistenţii noştri spirituali, în spirit de fraternitate şi coresponsabilitate ne propunem să „lăsăm urmele noastre” pe drumul istoriei Bisericii şi a societăţii noastre locale.
Anca Frona,
Preşedinte
***
Acțiunea Catolică din România este semnul dorinței împărtășite de a crește împreună în slujirea Bisericii și a societății, într-un spirit de coresponsabilitate.
Drumul parcurs până acum, nu lipsit de aventuri, este bine descris de parabola seminței care crește: „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ și, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum. Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera pentru că a venit timpul secerișului” (Mc 4,26-29). Multe roade se văd deja, motiv pentru care înălțăm lui Dumnezeu recunoștința noastră! Datoria noastră este de a răspunde tot mai mult la chemarea lui Dumnezeu de a vesti iubirea sa pentru oameni! Orizontul este imens și, de aceea, entuziasmul nostru trebuie să crească!
LA MULȚI ANI
Acțiunea Catolică din România!
Pr. Felix Roca,
Asistent spiritual general
**************************
Carissimi amici ACRO
Buon compleanno!
Davvero ringraziamo con voi il Signore per questi primi 10 anni!
Abbiamo camminato insieme e vi ringraziamo anche del contributo dato al segretariato FIAC finora …
Nei secondi 10 anni che cominciano oggi ….continueremo insieme a vivere e a promuovere l’AC en salida con Papa Francesco
e con la protezione di San Giovanni Paolo II vostro patrono!
Maria Grazia Tibaldi
segretariato FIAC – Roma, Italia
***************************
Ma prima di tutto un grande GRAZIE al FIAC, non solo per il sostegno in questi 10 anni, ma per gli anni prima di questi 10 anni, con incontri di formazione e con strumenti forniti per pensare e poi costruire questa struttura nazionale e unitaria in Romania.