Comunicarea se învață – curs de formare pentru tineri

În perioada 4-7 noiembrie 2010, la Centrul Caritas de la Sâniob, jud. Bihor s-a desfăşurat cursul de formare cu tema „Comunicarea se învață”. Această întâlnire a fost organizată și coordonată de sectorul tineri al Federaţiei Acțiunea Catolică din România (ACRO).

La acest curs au participat reprezentanţi din asociaţiile: Acţiunea Catolică “Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi (AC Iaşi) şi din Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Blaj, Asociaţia Tineretului Român Unit  – ASTRU Cluj, ASTRU Eparhial Lugoj şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Oradea.

Invitaţii la acest curs de formare au fost Oana Tuduce, Preşedinte ACRO care a susținut o prezentare asupra elementelor unei comunicări eficiente şi  Mihai Floran, coordonator european al Mișcării Internaţionale a Studenților Catolici şi membru ASTRU Cluj, care a susținut o prezentare despre comunicarea organizațională.

Acest curs de formare s-a adresat tinerilor responsabili din Acţiunea Catolică din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu scopul de a îmbunătăți colaborarea dintre asociații și membrii acesteia, precum și cunoașterea mai bună între asociațiile membre ale Acțiunii Catolice din România, facilitând astfel viitoarele colaborări între acestea.

Programul cursului a debutat joi, 4 noiembrie 2010, cu o seară informală în cadrul căreia participanţii au avut ocazia să se cunoască şi să schimbe idei referitoare la tema cursului.

În prima parte a zilei de vineri,Oana Tuduce a susținut un moment de formare despre noțiunile generale ale comunicării și elementele unei comunicări eficiente. Primul laborator a presupus prezentarea în stilul propriu a câte unui sfânt al Acțiunii Catolice, urmând ca în partea a doua a acestei zile tinerii participanți să identifice barierele comunicării  în urma unui laborator interactiv și dezbaterea acestor bariere în plen. Pr. Iuliu Muntean, asistentul spiritual ACRO pentru sectorul tineri a pregătit tinerilor câteva idei despre comunicarea intrapersonală. Seara acestei zile s-a încheiat printr-un moment recreativ unde fiecare asociație a prezentat produse tradiționale din zona specifică acesteia.

Programul zilei de sâmbătă a fost deschis de momentul de formare al  invitatului Mihai Floran, care a susținut o prezentare generală despre comunicarea organizațională, invitând apoi participanții, grupați pe asociații, să identifice elemente definitorii ale asociației din care provin precum scopul și obiectivele, misiunea și viziunea pe care o urmează.

După prezentarea comunicării organizaţionale din perspectivă internă şi externă la nivel teoretic, în partea a doua a zilei participanții au lucrat pe echipe la crearea unor materiale de presă în cadrul unui laborator susținut tot de Mihai Floran, după care acestea  au fost prezentate și comentate în plen, scopul fiind facilitarea și îmbunătățirea relației dintre media și asociații. Au urmat două laboratoare susţinute de organizatori care au privit regulile în comunicare și diferite moduri de a comunica, acestea luând forma jocului educaţional specific educaţiei non-formale.  Pentru  seara de sâmbătă consilierii sectorului tineri ACRO au pregătit participanților o serată recreativă, cu jocuri și cântece.

Cursul a cuprins și momente spirituale pregătite de Pr. Iuliu Muntean, astfel că în fiecare zi s-a celebrat Sfânta liturghie și s-a urmărit itinerariul de pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului care va avea loc în 2011 la Madrid și anume prezentarea unui sfânt al Acțiunii Catolice însoţită de o meditație.

Prin aceste zile de formare s-a dorit însușirea unor noțiuni generale care să îmbunătățească comunicarea în asociații la nivel intern și extern, dar și crearea unor legături între membrii asociațiilor participante, scop care considerăm noi – a fost realizat cu succes.

Maria Simionaș, consilier național pentru sectorul tineri ACRO

Costel Borhan, consilier național pentru sectorul tineri ACRO

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve + four =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.