Azi – 18 noiembrie – se împlinesc 60 de ani de la promulgarea decretului Apostolicam Actuositatem (Activitatea Apostolică), documentul Conciliului Vatican II care a așezat în centrul vieții Bisericii vocația și responsabilitatea laicilor. Pentru prima dată într-un mod solemn, Conciliul a afirmat că misiunea Bisericii este responsabilitatea întregului Popor al lui Dumnezeu, iar laicii nu sunt simpli colaboratori „externi”, ci participanți deplini la misiunea lui Cristos.
Gestul Papei Paul al VI-lea care a înmânat textul către șase auditori laici, trei bărbați și trei femei, din toate colțurile lumii, a devenit simbolul unei noi epoci. A fost, în limbajul vremii, „timpul laicilor”, un timp al maturizării, al implicării și al recunoașterii rolului indispensabil pe care credincioșii îl au în viața Bisericii și în transformarea lumii.
Decretul conciliar nu a rămas un simplu document, ci un adevărat program de viață: un text care schițează vocația, finalitățile, direcțiile și stilurile de apostolat ale creștinilor laici, chemând Biserica la o schimbare de paradigmă – de la o viziune individualistă, la o viziune de popor, de comunitate, de mers împreună.
Apostolicam Actuositatem – un program pentru o Biserică în lume
Documentul conciliar pornește de la un principiu teologic fundamental: prin Botez și Mir, laicii sunt uniți cu Cristos și părtași la misiunea Sa preoțească, profetică și împărătească. Lumea nu este un teritoriu străin credinței, ci spațiul propriu al apostolatului: familia, locul de muncă, profesiile, cultura, politica, economia, societatea – toate devin locuri în care Evanghelia poate fi mărturisită și trăită cu autenticitate.
Conciliul subliniază că timpurile moderne „cer într-un mod absolut” ca apostolatul laicilor să fie mai intens și mai extins, pentru că lumea în schimbare, progresul științific și tehnic, dinamica socială și culturală îi așază pe credincioși în fața unor responsabilități noi. Mulți oameni, spune documentul, nu pot auzi Evanghelia decât prin intermediul laicilor care trăiesc și lucrează alături de ei. Apostolatul personal și comunitar, viața de familie, implicarea tinerilor, prezența în mediul profesional, formarea spirituală și doctrinară, slujirea socială și responsabilitatea față de binele comun sunt prezentate ca dimensiuni esențiale ale vocației creștine. Un accent aparte este pus pe necesitatea formării integrale. Conciliul insistă că apostolatul credibil și eficient nu poate fi separat de o formare doctrinară solidă, viață spirituală profundă, participare liturgică, cultivarea competențelor profesionale și sociale și capacitatea de discernământ.
Apostolatul laicilor nu este opțional, ci parte constitutivă a vieții creștine mature.
Despre Acțiunea Catolică – formă de apostolat organizat
În Apostolicam Actuositatem, Conciliul recunoaște explicit valoarea apostolatului organizat. Mai mult, documentul afirmă că astfel de forme organizate sunt un semn de unitate eclezială, pentru că misiunea nu se trăiește în mod individualist, ci în comunitate. În mod deosebit, decretul se referă la experiența Acțiunii Catolice, care fusese deja recomandată de Papii secolului XX și recunoscută ca formă privilegiată de colaborare a laicilor la apostolatul ierarhiei.
Acțiunea Catolică este definită de patru note distinctive – participarea la scopul apostolic al Bisericii, responsabilitatea laicilor, acțiunea organică și comuniunea cu păstorii. Aceste elemente au format ADN-ul mișcărilor laicale din multe țări, inclusiv din România (prin ASTRU și AGRU), înainte de instaurarea regimului comunist. În lumina acestui document conciliar, tradiția Acțiunii Catolice din România – reînviată după 1989 în dieceze și eparhii, iar apoi din 2005 și la nivel național – își regăsește rădăcinile, legitimitatea și misiunea în Biserica de astăzi.
ASTRU și AGRU – expresii românești ale Acțiunii Catolice
În România, această tradiție nu era deloc străină Bisericii. Cu mult înainte de Conciliul Vatican II, în perioada interbelică, episcopii Bisericii Române Unite cu Roma au dat naștere unor mișcări laicale solide, profund ancorate în spiritul pe care Apostolicam Actuositatem îl va defini mai târziu drept esența apostolatului organizat.
ASTRU s-a născut la Cluj în 1927 și a devenit în scurt timp cea mai amplă organizație de studenți a Bisericii Greco-Catolice, cu un program coerent de formare spirituală, culturală, morală și civică. Era o școală de credință și responsabilitate, în care tinerii erau educați să trăiască în lume ca oameni ai lui Cristos, să slujească Biserica și să transforme comunitățile din care făceau parte.
AGRU, organizația adulților, a fost la fel de importantă: profesori, medici, avocați, funcționari, țărani, oameni de cultură, părinți de familie – laici maturi care au dus în societate mărturia credinței prin inițiative culturale, civice, educative și caritative.
ASTRU și AGRU au reprezentat expresii autentice ale Acțiunii Catolice preconciliare, chiar înainte ca această terminologie să fie consacrată oficial de Conciliu. Paradoxal, ceea ce în Occident s-a numit „reînnoire conciliară” în România fusese deja intuit, trăit și dezvoltat înainte de Vatican II.
În timp ce Biserica universală se deschidea spre un nou mod de a înțelege misiunea laicilor, odată cu Apostolicam Actuositatem, realitatea din România era profund diferită. Credincioșii greco-catolici trăiau Evanghelia în ascuns, în clandestinitate, și își păstrau credința prin martiriu, prin fidelitate tăcută și printr-o viață comunitară ținută departe de privirile regimului. Biserica Romano-Catolică, deși „tolerată” de regim, nu a fost nici ea liberă. Episcopii, preoții și laicii romano-catolici au trăit sub supravegherea strictă a statului, iar activitățile pastorale, asociațiile, inițiativele pentru tineri sau formele de apostolat laical au fost limitate drastic.
Astfel, în România, ecoul Conciliului Vatican II – și mai ales a Apostolicam Actuositatem a fost întârziat pentru toți catolicii: pentru greco-catolici, din cauza interzicerii totale; pentru romano-catolici, din cauza controlului sever exercitat de stat și a imposibilității de a aplica liber noutățile conciliare.
Ceea ce în multe țări a fost o noutate postconciliară, în România a devenit o redescoperire a propriilor rădăcini. ASTRU și AGRU nu doar au supraviețuit istoriei, ci s-au regăsit, după 1990, în continuitate perfectă cu mandatul Conciliului: formare integrală, apostolat matur și colaborare fraternă între laici și păstori, la slujirea aceleiași misiuni a Bisericii.
Acțiunea Catolică din România – punte dintre tradiție și prezent
Astăzi, Acțiunea Catolică din România (ACRO) reunește experiențele de asociații de tip acțiune catolică atât diecezane cât și eparhiale (ASTRU și AGRU) într-o structură unitară, intergenerațională, fidelă principiilor conciliare. Misiunea sa este aceeași pe care Conciliul o cere laicilor: formare integrală, apostolat personal și comunitar, implicare în lume, colaborare loială cu ierarhia.
Într-o epocă a schimbărilor rapide, sinodalitatea, discernământul comunitar, atenția față de cei vulnerabili, promovarea valorilor creștine în spațiul public și formarea liderilor tineri arată că Acțiunea Catolică rămâne un spațiu privilegiat în care mandatul conciliar devine realitate.
O chemare care nu se învechește
La șase decenii de la promulgare, Apostolicam Actuositatem rămâne un document care nu doar explică rolul laicilor, ci îl reafirmă ca esențial pentru Biserica de astăzi. El nu vorbește despre un ideal îndepărtat, ci despre o realitate zilnică: credincioși obișnuiți, în familii, în profesii, în comunități, care duc mai departe lumina Evangheliei prin viața lor concretă. Într-o societate aflată în căutare de sens și în plină transformare, aceste asociații devin spații unde credința se maturizează, speranța se reconstruiește, iar caritatea se traduce în gesturi concrete. Acolo unde se trăiește autentic, „timpul laicilor” nu este un slogan conciliar, ci o realitate palpabilă.
De aceea, aniversarea Apostolicam Actuositatem nu este doar un prilej de a privi în urmă, ci un apel de a privi înainte. Un apel la responsabilitate, la creativitate, o chemare la a continua munca începută de cei care au crezut că misiunea Bisericii este și a lor – episcopi, preoți, laici, tineri și adulți, martiri și mărturisitori.
Astăzi, misiunea Bisericii trece prin mâinile și inimile noastre. Și atât timp cât fiecare creștin își ia în serios darurile, vocația și locul în lume, Apostolicam Actuositatem va rămâne nu doar un document de istorie, ci un drum deschis spre viitorul Bisericii.
Bibliografie:
https://www.magisteriu.ro/apostolicam-actuositatem-1965/
https://azionecattolica.it/apostolicam-actuositatem-nel-nostro-dna/
https://press.vatican.va/content/salastampa/it/bollettino/pubblico/2015/11/12/0880/01964.html
Bibliografie: