Această celebrare, care privește spre un moment de întemeiere, ne face, inevitabil, să privim spre trecut în contemplare recunoscătoare. Privind în urmă ne întâlnim cu visători care au îndrăznit să privească înainte cu speranță. De aceea vă aflați aici.
Și în această privire nu putem uita un visător profund care a dat începutul și a încurajat crearea acestui forum și care astăzi se bucură văzându-vă celebrând acești 30 de ani – cardinalul Eduardo Pironio, cel care cu o iubire foarte mare față de Acțiunea Catolică și o încredere deplină în misiunea ei a spus: „Pe drumul Acțiunii Catolice au existat lumini și umbre, dezorientare și oboseală, teama de a fi uneori depășită de noile timpuri și nevoi ale Bisericii. Cred că acum este momentul providențial al Spiritului pentru o profundă reînnoire a angajamentului său spiritual, doctrinal, apostolic și misionar. La aceasta va ajuta, fără îndoială, crearea acestui Forum care vrea să deschidă altor țări fecunditatea unei experiențe asociative atât de bogată în roadele sale și atât de plină de speranță”.
Pironio a fost un om cu rădăcini profunde, cu o memorie ancorată în dinamismul istoriei ca un Kairos, timp puternic de mântuire, timp de muncă, încercare, purificare și speranță. A iubit Acțiunea Catolică și a crezut în vocația ei laicală misionară. Biserica poate da mărturie că Acțiunea Catolică a deschis noi perspective în domeniul responsabilității laicului în evanghelizare. Mulți dintre cei evanghelizați și formați de Acțiunea Catolică au dus adevăr, profunzime și Evanghelie în domeniile civile, de multe ori închise față de credință. Sfinții și fericiții laici ai Acțiunii Catolice sunt o bogăție pentru Biserică. Ei au fost „sfinții de la ușa vecină” din multe comunități.
Cu toate acestea, istoria nu este liniară: pe drumul Acțiunii Catolice, ca și pe cel al Bisericii însăși, au existat și vor fi lumini și umbre, momente de profundă dezorientare, de oboseală, de indiferență, de teamă de a rămâne depășiți de exigențele noilor timpuri. Marea ispită în momentele de criză sau greutate este să ne închidem pentru a ne îngriji de puținul pe care îl avem așteptând, ascunși și mângâind amintirile, sosirea unor timpuri mai bune. Parabola talanților este o oglindire fidelă a ceea ce se întâmplă atunci când această ispită se instalează și se transformă într-un mod de a fi, de a se situa în lume, trăind realitatea unei irealități.
Pentru a nu cădea în ispită, pentru a nu uita cine suntem și încotro mergem, devine obligatoriu să ne reamintim mereu, așa cum făcea poporul lui Dumnezeu în pustiu cu făgăduința pe care Iahve însuși o făcuse, de unde venim, care este originea noastră, să cunoaștem inima de mamă care într-o zi ne-a adus pe lume.
Iar Acțiunea Catolică își are originea chiar în sânul Bisericii Catolice. Nu are nici un fondator, nici o carismă particulară. Obiectivul său este același cu al Bisericii însăși, evanghelizarea. Nu își asumă ca fiind propriu un domeniu sau altul de apostolat particular, ci obiectivul Bisericii, vestirea Evangheliei tuturor oamenilor și în toate mediile. Astfel, carisma specifică este să nu aibă nimic propriu, ci să ofere disponibilitate tuturor nevoilor Bisericii în orice loc. Ca Biserică experimentăm că, împreună cu forța Spiritului, trebuie să dăm un răspuns aici și acum strigătelor lumii. Pentru a le asculta trebuie să ieșim, să fim Biserică în ieșire care se apropie ca samariteanul milostiv de fiecare bărbat și de fiecare femeie care suferă în trupul sau în spiritul său durerea acestui timp.
Continuăm să traversăm prima pandemie globală în istoria umanității, care a afectat fără deosebire toate țările din lumea noastră. O dată cu pandemia, a ieșit la iveală starea de vulnerabilitate de care suferă milioane de bărbați și de femei de pe planeta noastră care nu au posibilitatea să dispună de mijloace. Vulnerabilitatea ne-a evidențiat riscul de a muri fără niciun fel de previziune și independent de locul unde trăim, de condiția morală, de crezul religios sau de poziția socio-economică. Toată omenirea este afectată în egală măsură. Vulnerabilitatea a reușit să depășească tot ceea ce ne diviza și ne făcea inegali. Ne descoperim egali în nevoie, chiar dacă diferiți în posibilități.
Așa cum am spus la începutul pandemiei: „Furtuna demască vulnerabilitatea noastră și lasă descoperite certitudinile false și inutile cu care ne-am întocmit agendele, proiectele noastre, obișnuințele și prioritățile noastre. Ne dovedește cum am lăsat să adoarmă și să ne părăsească ceea ce alimentează, susține și fortifică viața noastră și comunitatea noastră. Furtuna scoate la suprafață toate propunerile prin care am «ambalat» și uitat ceea ce a însuflețit spiritul popoarelor noastre; toate acele tentative de a anestezia obișnuințe aparent «salvatoare», incapabile să facă apel la rădăcinile noastre și să evoce memoria bătrânilor noștri, lipsindu-ne astfel de imunitatea necesară pentru a înfrunta aversitățile”. Cu toții, inclusiv eu însumi, am simțit această experiență de neputință.
Venim dintr-o perioadă puternic marcată de globalizare; globalizare economică, culturală etc. … cu succesele ei, dar și cu structurile de păcat pe care ea le-a scos la suprafață. Totul este global, până și virusul a devenit global.
Voi, ca forum, aveți o misiune globală și celebrarea primilor voștri treizeci de ani este o provocare și o invitație. Provocarea de a descoperi tot mai mult și mai puternic pe unde trece viața și istoria popoarelor noastre, fără prejudecăți, fără frici, fără clasificări și fără să ne simțim orânduitorii credinței nimănui. Invitația de a fi acolo unde se îndreaptă interesele lor, preocupările lor, rănile lor cele mai profunde și îngrijorările lor cele mai mari. Știm că nu există sărăcie mai mare decât să nu îl ai pe Dumnezeu, cu alte cuvinte să trăiești fără credința care dă sens vieții, fără speranța care ne dă puterea de a munci, fără să ne simțim iubiți de cineva care nu dezamăgește. Acesta este locul și poporul în care Acțiunea Catolică trebuie să-și împlinească misiunea.
În fața globalizării indiferenței să simțiți că munca de a construi punți și de a crea comuniune este chemarea cea mai profundă pe care v-o adresează Dumnezeu. Biserica este comuniune în vederea misiunii. Comuniunea nu este o idee, ci o împlinire, iar misiunea nu este o activitate în plus, ci este esența vieții ecleziale. Aceasta, pentru Acțiunea Catolică, presupune comuniune cu pastorația diecezană și cu păstorii ei, o formare care să fie experimentată în cheie misionară. Acțiunea Catolică nu trebuie să formeze pentru creștinul viitor, ci trebuie și are nevoie să însoțească procesul de credință al creștinului prezent, potrivit cu trăsăturile proprii ale etapei de viață în care se află.
Comuniunea nu este ceva dobândit, ci certitudine a prezenței Domnului pentru misiune. Evanghelizarea trebuie să fie pasiunea fiecărui botezat, a fiecărui membru al Acțiunii Catolice, trăită într-o permanentă ieșire pentru a putea rămâne fideli identității noastre. „Acțiunea Catolică trebuie să descopere din nou pasiunea pentru vestirea Evangheliei, singura salvare posibilă pentru o lume care, altminteri, ar cădea în disperare ” (Paul al VI-lea). Acțiunea Catolică are nevoie să creeze spații de prezență, de mărturie, de evanghelizare misionară. În acest fel trăiește misiunea Bisericii, care este aceea de a fi slujitoarea omenirii inserată în Biserica lui Cristos, care se realizează în dieceza noastră și în parohia noastră, în comuniune desăvârșită cu Biserica universală.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată munca realizată în acești treizeci de ani, care fără îndoială a fost cu mult efort. Mai ales în primele timpuri, când tehnologia nu vă permitea să ajungeți cu atâta ușurință în diferitele locuri din lume și totul trebuia făcut cu propriile forțe. Vă mulțumesc pentru toate inițiativele de solidaritate și de însoțire a diecezelor aflate mai la periferie, mai ales a celor din lumea a treia unde sunt conștient că prezența Acțiunii Catolice este puternic misionară și susține munca Bisericilor locale.
Înainte de a încheia, vreau să vă cer trei lucruri:
- Forumul să simtă cât mai profund urgența de a munci pentru fraternitatea și prietenia socială ca mijloace de reconstruire ale unei lumi rănite.
- Să semănați în inimile tuturor că autentica spiritualitate creștină se înrădăcinează în dorința de sfințenie și este un drum care pornește de la Fericiri și se împlinește în lumina capitolului 25 din Evanghelia după sfântul Matei, iubind și lucrând pentru frații noștri mai suferinzi.
- Spiritul care însuflețește toate proiectele și activitățile voastre să fie acela de a fi o Biserică ce iese, ce trăiește bucuria dulce și mângâietoare de a evangheliza; iar acest lucru să se vadă.
Mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și pentru tot ceea ce veți face. Nu uitați să vă rugați pentru mine!
FRANCISC
Traducere: Acțiunea Catolică din România