RICCARDO PAMPURI
(Trivolzio – Pavia, 2 august 1987 • 1 mai 1930)
Memorie liturgică 1 mai
Numele său de botez este Erminio Filippo. Când nu împlineşte încă trei ani îşi pierde mama iar la vârsta de zece ani urmează şi pierderea tatălui. Trăieşte cu unchii săi, într-un spirit profund creştin.
După terminarea liceului se înscrie la facultatea de medicină. În timpul Primului Război Mondial lucrează într-un spital militar.
La terminarea războiului îşi reia studiile şi frecventează cercul universitar catolic din Pavia. Participă şi la cel din San Vincenzo.
Se licenţiază pe data de 6 iulie a anului 1921 cu note maxime.
Trăieşte o viaţă interioară intensă pe care o transmite prietenilor şi pacienţilor.
De mic simte vocaţia pentru viaţa religioasă, dar din cauza stării de sănătate mereu şubredă nu reuşeşte să o urmeze. În luna martie a anului 1921 devine Terţiar franciscan.
Îşi desfăşoară munca printre ţăranii din Moribondo. Aici înfiinţează şi animează Cercul de Acţiune Catolică Pius al X-lea. Înfiinţează şi o trupă muzicală cu tinerii. Dar oricum pentru el rămâne prioritară educaţia spre rugăciune şi spre viaţa trăită cu Dumnezeu .”Era capabil să vorbească despre Dumnezeu fără să devină apăsător”, îşi aminteşte cineva. Deseori vorbeşte şi despre raportul dintre ştiinţă şi credinţă.
Munca în parohie îi provoacă hărţuiri din partea fasciştilor locali.
În ciuda obligaţiilor profesionale şi apostolice continuă să aspire la viaţa religioasă. Bate la porţile iezuiţilor şi franciscanilor care îl fac să reflecte la starea lui şubredă de sănătate şi nu îl primesc. Apoi îi cunoaşte pe cei din Fatebenefratelli care îl admit la noviciat unde lucrează cu bolnavii de tuberculoză. Dar la scurt timp după, în ciuda tratamentului, starea lui de sănătate se înrăutăţeşte. Moare după puţin timp. Nu împlineşte încă 33 de ani.
Acest profil îl face unul din mulţii sfinţi care, maturizându-şi vocaţia lor în AC, au conservat, împreună cu spiritualitatea tipică câştigată pe parcurs, bazele unei formări deschise capacităţii de a răspunde pe deplin planului pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare.
A fost canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea la data de 1 noiembrie 1989.
«Trebuie să ne amintim că Sfântul Riccardo şi-a început drumul său spre sfinţenie în contextul spiritualităţii intense propusă laicilor de către Acţiunea Catolică. Pentru aceasta, şi ca adolescent şi ca tânăr student s-a implicat în munca de formare cu ajutorul unei atente îndrumări spirituale, făcând din exerciţiile spirituale un puternic angajament al său, şi obţinând din mila euharistică energia necesară pentru a continua în ciuda dificultăţilor. La lumina meditaţiei şi a rugăciunii a aprofundat în mod special şi vizibil mesajul carităţii evanghelice, petrecând momente intense de contemplaţie lângă Euharistie şi dedicându-se apoi, cu o sensibilitate particulară acută, suferinzilor din diferite împrejurări». (din predica de canonizare).