„Este timpul laicilor”: 60 de ani de la Apostolicam Actuositatem

Azi – 18 noiembrie – se împlinesc 60 de ani de la promulgarea decretului Apostolicam Actuositatem (Activitatea Apostolică), documentul Conciliului Vatican II care a așezat în centrul vieții Bisericii vocația și responsabilitatea laicilor. Pentru prima dată într-un mod solemn, Conciliul a afirmat că misiunea Bisericii este responsabilitatea întregului Popor al lui Dumnezeu, iar laicii nu

20 de ani de Acțiune Catolică din România  – o seară de recunoștință, prietenie și speranță vie

În seara zilei de 21 octombrie 2025 (ajunul sărbătorii liturgice a Sf. Ioan Paul II-lea,  patron spiritual al ACRO), membrii și prietenii Acțiunii Catolice din România (ACRO) s-au reunit online pentru a celebra douăzeci de ani de la înființarea Federației. Evenimentul a fost moderat cu profesionalism de jurnalista Alexandra Măriuț, membră a Acțiunii Catolice din

Formare, prietenie, voluntariat și misiune: trei zile de formare pentru tineri lideri din Acțiunea Catolică din România, Malta, Spania și Slovacia

Între 11 și 15 septembrie 2025, Acțiunea Catolică tineri din Malta (ZAK) a găzduit cea mai recentă ediție a Youth Leaders’ Training Seminar 2.1 reunind peste 60 de tineri lideri din Malta, Spania, România și Slovacia.  România a fost reprezentată de un grup de 14 tineri din ASTRU Cluj, ASTRU Blaj, ASTRU Eparhial Lugoj și

Cu Fericitul Pier Giorgio Frassati, spre înălțimi! Tinerii din Acțiunea Catolică România la Jubileul Tinerilor 2025

Între 28 iulie și 3 august 2025, Roma devine inima lumii tinere a Bisericii, odată cu desfășurarea Jubileului Tinerilor, cel mai așteptat moment din Anul Sfânt. La acest eveniment, România este reprezentată cu bucurie de tineri din Acțiunea Catolică, prezenți în grupurile organizate de dieceze și eparhii din întreaga țară.  Împreună cu peste 5.000 de