În perioada 28-30 martie 2014, s-a desfăşurat la Iaşi întâlnirea Consiliului Naţional a Acţiunii Catolice din România. Fiind prima întâlnire a Consiliul Naţional din mandatul 2014-2017, lucrările consiliului s-au axat pe aprofundarea documentelor din magisteriul Bisericii referitoare la Acţiunea Catolică. De asemenea, s-a alocat un timp generos şi planificării asociative pentru întreg mandatul, astfel încât activităţile propune la nivel naţional şi internaţional să poată fi integrate în programele asociaţiilor la nivel eparhial şi diecezan.
Un moment deosebit în cadrul Consiliului Naţional a fost întâlnirea cu PS Petru Gherghel, episcopul locului. Preasfinţitul a încurajat membrii Consiliului Naţional al Acţiunii Catolice din România să continue munca pe care o desfăşoară la nivel naţional şi i-a îndemnat să nu se lase descurajaţi în faţa dificultăţilor.
Din programul Consiliului Naţional nu au lipsit vizite la diferite obiective din oraşul Iaşi, momente de destindere şi cunoaştere, precum şi rugăciuni şi Sfinte Liturghii, celebrate atât în rit latin şi cât şi în rit bizantin care ne amintesc mereu de diversitatea şi catolicitatea Bisericii noastre.