Anul asociativ 2012-2013 este pentru Federaţia Acţiunea Catolică din România(ACRO), anul responsabilităţii, tema anului asociativ fiind “Laici coresponsabili în misiunea Bisericii” iar motoul “Voi sunteţi sarea pământului… Voi sunteţi lumina lumii.”(Mt 5, 13-14). Astfel, consilierii echipei naţionale a sectorului copii împreună cu vicepreşedintele sectorului, Bernadeta Farţade-Gabor, preşedintele ACRO, Oana Tuduce şi asistentul spiritual naţional al sectorului copii, părintele Florin Petru Sescu, s-au întâlnit în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie la Roman, în sediul Centrului Misionar Diecezan Iași, pentru a pregăti activităţile viitoare ale sectorului.
Echipa naţională a sectorului copii reuneşte consilieri din asociaţiile de acţiune catolică care fac parte din ACRO: AC Iaşi reprezentată de Ramona Laslău, Ana Maria Cobzaru, ASTRU Cluj, reprezentată de Raluca Fernea, ASTRU Alba – Codruţa Mureşan şi ASTRU Lugoj, reprezentată de Anca Jurcuţa.
După lungul drum parcurs de o parte din consilierii echipei, sesiunea de lucru s-a deschis vineri, 30 noiembrie, unul din obiectivele întâlnirii fiind pregătirea cursului de formare pentru animatori şi educatori care se va desfăşura în aprilie 2013. Această activitate va încheia parcursul celor trei cursuri adresate animatorilor şi educatorilor din Acţiunea Catolică, cursuri care au urmărit definirea identităţii, a misiunii, a rolului şi a modalităţilor de lucru specifice acestora. S-a discutat asupra destinatarilor ei, asupra scopului, asupra locaţiei şi a programului de desfăşurare a acestei activităţi.
Prima zi de lucru s-a încheiat cu participarea la sfânta Liturghie în Parohia “Fericitul Ieremia Valahul” din Roman, în districtul căreia se află şi Centrul Misionar Diecezan, prilej de întâlnire cu tinerii din Acţiunea Catolică reuniţi la sărbătoarea “Tineri de ieri şi de azi” şi cu păstorii comunităţii, respective părintele paroh Alois Moraru, asistent spiritual al sectorului adulţi, zona Roman şi părintele vicar, Paul Căliman .
Ziua următoare, activitatea echipei a continuat cu studierea materialelor formative rezultate în urma desfăşurării cursurilor de formare anterioare, respectiv Cursul de formare pentru animatori desfăşurat la Odorheiul Secuiesc în iulie 2011 şi Cursul de formare pentru educatori desfăşurat în martie 2012 la Cluj. După o scurtă vizită a centrului oraşului Roman, echipa sectorului copii a participat la sfânta Liturghie în biserica “Isus Bunul Păstor”, având astfel posibilitatea de a întâlni o parte din tinerii Acţiunii Catolice din acea comunitate parohială şi pe păstorii ei, respectiv părintele paroh Francisc Fărcăşel şi părintele vicar, Claudiu Cocuţ.
În seara aceleiaşi zile a avut loc şi întâlnirea echipei cu membrii Consiliului Director al Acţiunii Catolice “Sf. Iosif” Iaşi: preşedintele AC Iaşi, Adriana Ianuş, vicepreşedintele Gabriel Măriuţ, responsabilul diecezan al sectorului tineri, Celina Dumitru, responsabilul diecezan al sectorului adulţi, Viorica Spătaru și vicepreședintele ACRO al sectorului adulți, Anca Frona. A fost un bun prilej de comuniune şi împărtăşire a experienţelor acumulate pe parcursul activităţilor desfăşurate în slujba Bisericii, în cadrul Acţiunii Catolice.
Duminică, 2 decembrie, sesiunea de lucru a sectorului copii s-a încheiat cu mulţumirea adresată lui Dumnezeu prin participarea la sfânta Liturghie celebrată de părintele Florin-Petru Sescu, asistentul spiritual naţional al sectorului, în comunitatea surorilor Notre Dame de Sion din Roman.
Bernadeta Farţade-Gabor