Ziua Mondială a Săracilor 2021

Cea de-a V-a Zi Mondială a Săracilor*, celebrată anul acesta, duminică, 14 noiembrie 2021, are ca temă versetul  biblic „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi” (Mc 14,7).  Și în acest an, Papa Francisc a adresat un mesaj pentru această zi, evidențiind faptul că: „Toată lucrarea lui Isus afirmă că sărăcia nu este rod de fatalitate, ci semn concret al prezenței sale în mijlocul nostru. Nu-l găsim când și unde vrem noi, ci îl recunoaștem în viața săracilor, în suferința și lipsurile lor, în condițiile uneori inumane în care sunt constrânși să trăiască. Nu încetez să repet că săracii sunt adevărați evanghelizatori pentru că au fost primii care au fost evanghelizați și chemați să împărtășească fericirea Domnului și împărăția sa (cf. Mc 5,3).”

La nivel național, pentru conștientizarea importanței Zilei Mondiale a Săracului, mai multe asociații catolice și ordine religioase colaborează, organizând campanii online și offline, precum și cea din acest an, care se desfășoară cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București și Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România.

FDP – Protagoniști în educație, Acțiunea Catolică România, Confederația Caritas România, Serviciul de Ajutor Maltez în România, Kolping România, Fundația Hans Lindner,  Mișcarea Sant’Egidio, Carmelitanele Misionare, Asociația Don Orione, Misionarii lui Padre Pio, Mișcarea Eclezială Carmelitană, Associazione Comunità Papa Giovanni XXIII, Asociația Umanitară “Il Chicco”, Banca pentru Alimente București propun împreună în acest an  o campanie online de mediatizare a mesajului Sfântului Părinte pentru această zi, precum și un webinar online – marți, 9 noiembrie 2021, de la ora 18.30 pe platforma Zoom și se va desfășura în trei limbi (română, italiană, maghiară) pentru a putea fi accesibil tuturor.

Evenimentul online are tema “FRATELLI TUTTI” iar în cadrul acestuia E.S. MIGUEL MAURY BUENDIA, nunțiu apostolic în România și Rep. Moldova, va prezenta Enciclica socială a Sfântului Părinte.  Va fi un timp de dialog și de reflecție împreună. Participarea la eveniment se face pe bază de înregistrare la acest link https://cutt.ly/vRSK1Uv  (urmând să primiți pe email linkul efectiv al evenimentului) Locurile sunt limitate iar evenimentul nu va fi transmis LIVE.

“Mă bucur că și în acest an avem ocazia să colaborăm împreună mai multe organizații pentru a face cunoscut mesajul Sfântului Părinte pentru această Zi Mondială a Săracilor și de a-i invita pe toți să ni se alăture în acțiunile caritabile pe care le desfășurăm în organizațiile noastre. Papa Francisc ne reamintește în mesajul dedicat acestei zile “Cât de evanghelic ar fi dacă am putea spune cu tot adevărul: și noi suntem săraci, pentru că numai așa am reuși să-i recunoaștem realmente și să-i facem să devină parte a vieții noastre și instrument de mântuire..” Ziua Mondială a Săracilor ne invită să ne oprim din goana de zi cu zi pentru a reflecta la valoarea evanglelică a sărăciei. Este și ocazia de privi spre faptele noastre din fiecare zi și a vedea toate ocaziile pe care le avem pentru a face bine.” (Codruța Fernea – Președinte Acțiunea Catolică din România)

Ziua Mondială a Săracilor a fost stabilită de Papa Francisc în a 33-a Duminică de peste an, prin Scrisoarea Apostolică Misericordia et Misera (2016), fiind sărbătorită prima dată în 2017.


Resurse disponibile – Ziua Săracilor 2021

*Mesajul integral al Sfântului Părinte poate fi citit aici:https://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-saracilor-2021/


Persoană contact pentru Acțiunea Catolică din România:

Nume: Codruța Fernea – Președinte | Email: secretar@actiuneacatlica.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 + 7 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.