Schimb de experiență AC România – AC Malta: proiectul Engage: „mai mult decât o experiență de neuitat”

În perioada 14-25 august 2019, în Malta, s-a desfășurat proiectul Engage, proiect finanțat prin Programul Erasmus+, destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani. Au participat în total 30 de tineri din România și Malta, implicați în Acțiunea Catolică, care, împreună, au făcut o călătorie în timp prin istoria Maltei, observând evoluția și importanța drepturilor omului în timp. Astfel, proiectul a avut ca scop încurajarea participanților în ceea ce privește luarea inițiativei în comunitate, și responsabilizarea lor în misiunea de cetățeni.

În prima zi, după o serie de activități de cunoaștere, tinerii au fost împărțiți pe grupe, iar fiecărei grupe i s-a încredințat o perioadă istorică pentru care avea să pregătească o prezentare. 

În a doua zi, după prezentarea grupei responsabile de perioada Neolitică, s-au vizitat templele „Hagar qim” și “Imnajadra”, care datează din acea perioadă. Apoi, participanții au fost provocați să se gândească și să deseneze pe o tăbliță din ipsos, cu un cui, ce înseamnă comunitatea pentru ei, așa cum oamenii preistorici scriau mesaje pe pereți, pentru a rămâne acolo veșnic.

Pentru a aprofunda perioada în care Malta a fost sub stăpânirea Imperiului Roman, participanții au vizitat în a treia zi orașul Mdina și catacombele Sfântului Apostol Paul, urmând ca seara, în jurul orei 23:00,  să pornească într-o drumeție de aproape cinci ore, care i-a purtat spre Golful Sfântului Paul, unde s-au bucurat de răsărit și au celebrat sfânta Liturghie, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot ce le-a oferit. După o pauză de odihnă binemeritată, tinerii au participat la o activitate, care totodată i-a ajutat să își antreneze spiritul de echipă și să conștientizeze faptul că, oricine are un rol important în comunitatea din care face parte.

În dimineața zilei a cincea, echipe de câte 6 participanți au pornit spre câteva sate din împrejurime cu scopul de a vorbi cu localnicii și de a-i întreba cu ce cred ei ca ajută comunitatea. Apoi, grupurile s-au retras la „Palazz tal inquisitur”, unde au discutat despre situațiile delicate privind respectarea sau nerespectarea drepturilor omului.

Ziua a șasea a început cu sfânta Liturghie, celebrată la Catedrala „Sfântul Ioan” din Valletta și a continuat cu vizitarea fortului „Saint Elmo”, unde s-a desfășurat o activitate despre viața în timpul atacurilor otomane și despre valorile morale esențiale din viața noastră pe care le trăim în comunitate. Apoi, participanții s-au bucurat de mare și de soare pe plaja Mellieha.

În ziua a șaptea atenția a fost îndreptată spre dreptul fiecărui om de a avea o familie. Astfel, după o discuție despre rolul familiei în perioada războiului și despre provocările și oportunitățile care apar odată cu întemeierea unei familii în zilele noastre, tinerii și-au petrecut după-amiaza în familiile participanților maltezi, bucurându-se de o atmosferă primitoare.

Provocarea zilei a opta pentru participanți a fost ca, împărțiți pe naționalități, să scrie și să prezinte o poveste care sa aibă ca personaj principal un cetățean al țării lor, născut într-o anumită perioadă, și care să surprindă condițiile de trai din acea perioadă. A urmat o discuție despre Uniunea Europeană și despre drepturile pe care le are fiecare cetățean al acesteia. Ziua s-a încheiată cu o plimbare în orașul Mdina.

Ziua a noua a fost dedicată pregătirii pentru seara tradițională, activitate care le-a dat șansa participanților să prezinte oamenilor din comunitatea catolică „Iklin” câteva specialități culinare specifice țării lor, dansuri și costume tradiționale.

În ultima zi, tinerii au completati YouthPass-ului, certificatul pe care l-a primit fiecare participant, în urma acestui proiect. Activitățile s-au încheiat cu o serată pe  barcă, la Laguna Albastră.

Tinerii s-au întors la casele lor cu ochii în lacrimi, din cauza dureroasei despărțiri, dar convinși că prieteniile pe care le-au legat în aceste zile vor dăinui pe vecie, și dornici să împărtășească ceea ce au învățat pe parcursul acestui proiect oamenilor din comunitatea din care fac parte.

Schimbul de experiență la care am luat parte a însemnat pentru mine educarea atenției și conștientizarea valorilor societății în care trăim. Am învățat cum să ne apărăm drepturile și cum să fim prezenți în viața comunităților noastre. Îmi doresc ca după acest schimb de experiență, unde mi-am îmbogățit atât personalitatea cât și cunoștințele să pot fii și eu un exemplu și o voce atunci când este vorba despre binele meu și mai ales binele comun în societatea în care trăiesc. Voi fii un tânăr curajos și prezent atunci când este nevoie și voi ajuta la bunul mers în comunitatea mea.
Antonina
participant
Experința pe care am trăit-o în Malta m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult pe plan personal. Descoperirea unei noi culturi, a unei istorii și a unor noi oameni a fost pentru mine o experiență de neuitat, care îmi va rămâne mereu întipărită în minte și în suflet. Am învățat să socializez și să să mă integrez mai ușor. Am reușit să fac față provocărilor datorită oamenilor minunați pe care i-am întâlnit și care au fost mereu acolo să mă ajute. Îmi doresc ca după acest schimb de experiență să reușesc să duc mai departe ce am învățat și să fiu la rândul meu un sprijin pentru comunitatea mea.
Maria Magdalena
participant
Pe mine această experiență m-a ajutat să mă dezvolt personal, în relațiile cu ceilalți și să îmi dau seama că oameni din diferite țări pot găsi un mod comun de a comunica și de a lega prietenii.
Alexandra Paula
participant
A fost o experiență extraordinara, cu oameni minunați, locuri frumoase si amintiri de neuitat. De-a lungul celor 10 zile, am avut parte de mult soare, foarte multe activități, puțin somn, însă programul ne-a oferit ocazia să facem lucrurile cu pasiune.
Andreea Mădălina
participant
Pentru mine acest proiect a însemnat mai mult decat o experiență de neuitat. A fost o provocare frumoasă deoarece am ieșit oarecum din zona mea de confort, explorând și participând la activități noi pentru mine. Trăind zi de zi tema proiectului am devenit mai conștientă de faptul că este important să lăsăm o amprentă în istorie, să se vadă că am fost aici și totodată am înțeles că de-a lungul istoriei lucrurile s-au schimbat în bine, iar viitorul este în mâinile noastre. În aceste zile pline, am trăit în comuniune cu ceilalți participanți, am ajuns să-i cunosc și să-i apreciez pentru calitățile lor, iar pentru aceasta aș dori să le mulțumesc din suflet.
Luiza
participant
Pentru mine acest proiect a reprezentat o experiență de neuitat. Cu fiecare zi care trecea descopeream profunzimea istoriei Maltei, dar și necesitatea aplicării drepturilor omului în viața de zi cu zi. Timpul petrecut în Malta a fost o ocazie unică de dezvoltare atât spirituală, cât și personală. Am clădit relații frumoase de prietenie și am învățat să văd frumosul și bunătatea din oameni. Timp de 10 zile am trăit ca o familie, în comuniune și armonie. În tot ceea ce voi face, voi păstra vii aceste amintiri frumoase, pe care sper să am ocazia să le retrăiesc!
Andreea
participant
Acest schimb de experiență a contribuit foarte mult în dezvoltarea mea personală, întrucât, în urma lui mi-am îmbunătățit comunicarea în limba engleză, dar mai ales prin faptul că prin intermediul acestuia am acumulat o multitudine de informații, atât despre istoria Maltei, cât și despre drepturile omului. Cunoștințele dobândite aici mă vor ajuta pe viitor, deoarece acum îmi cunosc mai bine drepturile și știu cum să mi le apăr. Totodată, vreau ca și eu, la rândul meu, să le împărtășesc celor din jur mai multe informații despre drepturile pe care le avem cu toții, sperând să contribui astfel în bunul mers al societății.
Anca Elena
participant
Zilele petrecute în Malta și-au pus amprenta în sufletul meu. Am avut parte de momente minunate alături de participanții proiectului. Astfel, ni s-a oferit oportunitatea de a cunoaște istoria Maltei prin activitățile realizate împreună. Vizitele la monumente, muzee, mărturiile aduse de localnici și invitați, până și cercetările întreprinse de noi ne-au întărit convingerea că viața trebuie trăită cu demnitate, bazată pe respect față de aproapele nostru și față de tot ceea ce ne înconjoară, într-o societate unde noi trebuie să fim protagoniști. Programul a încurajat lucrul în echipă ceea ce ne-a determinat să trăim împreună pentru câteva zile în fraternitate, să împletim prietenii. Nu voi uita niciodată clipele petrecute împreună cu prietenii maltezi și români, pe care i-am considerat ca niște frați mai mari, care au avut grijă de mine, mi-au transmis energia și entuziasmul lor, m-au făcut mereu să mă simt ca într-o familie unită în voința lui Dumnezeu.
Carla
participant
Am plecat cu așteptări mari spre această experiență și pot să spun că nu am rămas deloc dezamăgită. Am avut parte de oameni minunați și am învățat că trebuie să acord o șansă la orice și oricui, și să renunț la prejudecăți.
Maria
participant
Pentru mine această experiență a fost una în care am descoperit și am învățat despre istoria Maltei. În plus am avut ocazia să cunosc oameni deschiși, frumoși și mereu veseli. Momentele de rugăciune au fost cele mai profunde momente ale acestei experiențe și am simțit cu adevărat comuniunea dintre români și maltezi. Locurile pe care le-am vizitat mi-au plăcut foarte mult. Nu în ultimul rând am apreciat efortul organizatorilor de a pregăti această întâlnire, care cu siguranță o să rămână printre amintirile frumoase din viața mea.
Dorian
participant
Proiectul Engage m-a ajutat să conștientizez cât de important este rolul meu, în comunitate, deoarece mi-am dat seama că nu am dreptul să aștept o schimbare, dacă nu fac eu primul pas spre ea. De asemenea, m-am simțit ca acasă, alături de niște oameni minunați.
Raluca
participant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × four =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.